În trecutul îndepărtat fiziologia obișnuia să fie o consecință naturală a psihologiei. Cauza unei tulburări fizice se găsea în psihic. Mai târziu, a devenit invers și aspectele fizice au condus la cercetarea psihicului. Această inversare a transformat psihicul într-un concept extern iar procesele interne au fost descrise pe baza unei logici mentale externe. Psihicul a fost supus logicii intelectuale. Suferințele psihologice au fost – printre alte lucruri – suprimate cu efectele pe care le au tot felul de substanțe chimice asupra corpului. Cu toate acestea, cauza simptomelor nu a fost rezolvată în acest fel.
Totuși, psihologia externă are calitățile sale. În zilele noastre domeniul psihologiei se extinde într-o oarecare măsură. Mulți psihoterapeuți aplică programarea neurolingvistică, de exemplu, și antrenamentul mindfulness este recomandat și chiar cercetat științific. Alți terapeuți pot folosi idei despre karma și psihologia chakrelor. Se pare că există o mai mare conștientizare că emoțiile nu sunt legate numai de conștiința de sine, căci ele pot fi și reacții neutre ale sistemului personalității. Dar ce este, de fapt, psihicul?
Psihic-Logos
În cuvântul ‘psihologie’ recunoaștem vechii termeni psihic și logic, sau logos. Termenul psihic face referire la suflet sau la suflarea vieții. Iar cuvântul ‘suflet’ este, în vechea înțelepciune, o indicație pentru un vehicul al spiritului. Termenul logic provine din cuvântul grecesc logos și este știința care se ocupă de regulile formale de gândire. Se luptă pentru raționamentul corect.
O altă semnificație a cuvântului logos este ‘cuvânt’. Cuvânt, în sensul unui ‘cuvânt secret’, indicând un principiu creativ abstract. Fiecare aspect, de exemplu, fie un atom sau un univers, are un logos, un spirit. Când sufletul este pe deplin inspirat de logos, acesta va inspira personalitatea. Prin urmare, sufletul este o realitate intermediară între abstract și personalitate. Este activitatea între cauză și efect.
Următorul mit va arăta că există o diferență între trinitatea logos-psihic-personalitate și realitatea noastră.
Mitul
În mitologia greacă Psyche este reprezentată ca o fiică regală care este atât de frumoasă, încât nimeni nu îndrăznește să se căsătorească cu ea, pe care oracolul a indicat-o ca fiind destinată să fie mireasa unui iubit nemuritor care așteaptă pe vârful unui munte.
Pe acest vârf de munte se afla un minunat castel, unde ea își întâlnește iubitul numai noaptea, în întuneric. Cum surorile ei i-au spus că iubitul ei era un monstru, Psyche l-a rugat pe acesta să rămână până când se va face lumină, pentru a-l putea vedea. Când, cu toate acestea, el nu răspunde cererii ei, ea decide să folosească o lampă cu ulei pentru a-i zări chipul. Astfel a descoperit că cel mai frumos dintre zei se afla lângă ea. Dar o picătură din lampă a căzut pe corpul iubitului ei, iar acesta s-a trezit și a plecat instantaneu departe, spunând: ‘Iubirea nu poate trăi acolo unde nu există încredere.’ Iar Psyche s-a trezit împreună cu surorile ei într-o câmpie pustie; apoi surorile ei au murit pe măsură ce au încercat să urce din nou pe munte.
Psyche rătăcește în jur în căutarea iubitului ei, fără mâncare sau băutură, până când, după căutări zadarnice, ajunge în palatul Afroditei care o supune la încercări teribile. De fiecare dată Eros, iubitul ei, pare că o ajută. La ultimul ei eșec, de asemenea, el o ajută, atingând-o cu una dintre săgețile sale. În cele din urmă, Zeus l-a trimis pe Hermes pe Pământ să o aducă pe Psyche. Când Psyche a sosit în Olympus, Hermes i-a dat să bea ambrozie, ceea ce a făcut-o nemuritoare. Psyche și Eros s-au reunit, iar Hermes a remarcat că Eros nu ar fi fost în stare să se rupă de problemele pe care le-ar fi avut, dar că mariajul lor va fi etern.
Neliniștea
Mitul, aici într-o versiune abreviată, povestește despre un iubit divin și despre Psyche incredibil de frumoasă, care vine de pe Pământ. Psyche era destinată unui iubit nemuritor căci era atât de frumoasă, încât niciun muritor nu îndrăznea să se căsătorească cu ea.
Neliniștea lui Psyche, la urma urmelor, este un simptom al vecinătății logosului,
reprezentat de Eros, căreia îi este destinată. Numai acolo va găsi odihnă. Iar aici ni se arată că Psyche nu cunoaște încă jocul iubirii nemuritoare. Este într-adevăr încercarea ei de a-l cunoaște pe Eros prin intermediul ‘Eului’ ei, al egoului, ceea ce o face să-l piardă. Mitul ne spune cum Psyche, în dorința ei de a-și cunoaște iubitul, s-a concentrat pe experiența realității surorilor sale și astfel s-a pus pe sine într-o situație aparent fără speranță. În acest mit putem citi printre rânduri că ar putea exista o psihologie diferită, chiar o „știință a sufletului“. Nu o psihologie extinsă, ci una care poate vindeca „neliniștea adâncă a sufletului“ și prin aceasta și pe cea a personalității. În timp ce personalitatea suferă din cauza credinței de a fi un ‘Eu’, povestea ne luminează cum ar putea fi vindecată de această „boală” imposibilă, pentru că a fi inspirat de ego este într-adevăr o povară grea pentru personalitatea.
Iubirea
Este vorba despre unirea lui Psyche și Eros într-o ființă umană reală. Cu alte cuvinte: această psiho-logie are un punct de plecare diferit. Nu mai este vorba în primul rând despre a explica și despre perfecționarea conștiinței de sine prin sine însuși.
În logica acelei lumini a lămpii, logosul dispare din vedere iar simplele nuanțe se schimbă în interiorul condiției Eu, lăsând boala originară neatinsă.
‘Neliniștea sufletului’ pune persoana într-o situație imposibilă dacă încearcă să calmeze inspirația egoului folosind conștiința de sine. Iubitul nemuritor, la urma urmei, rămâne în întunericul conștiinței de sine. Este necunoscutul cel care-i sperie surorile. Frica este un consilier ciudat, o conduce pe Psyche de pe munte până la câmpia infertilă, unde ea flămânzește. În schimb, iubitul divin invizibil este cel care anulează incapacitatea lui Psyche și-i stinge foamea și setea pentru el. Psyche nu poate forța unificarea în starea ei de a fi iar surorile ei mor într-o nouă încercare de a urca pe munte.
Prin urmare, psihologia care transmută este deja acolo; provine din Eros. Poate arunca o lumină asupra realității dintre persoană și necunoscut și, astfel, arată ce este în esență omul. Dar Eros arată acest lucru sufletului în felul său. În afara ‘Eului’, iubirea se aprinde în acest extraordinar loc de întâlnire pe munte.
Hedonismul
În afară de acest ‘cuvânt secret’, grecescul ‘logos’ are încă un înțeles: ‘cuvântul pierdut’. Cuvântul pierdut al iubitului o va inspira pe Psyche din nou într-un mod nou, infinit. Acesta este motivul pentru care sfârșitul mitului (care nu este citat aici) ne vorbește despre Hedone.
Din uniunea lui Psyche cu Eros apare un copil cunoscut ca zeița Hedone. Hedone înseamnă plăcere și încântare, care, desigur, ar putea fi traduse ca o senzație pe care o are cineva. La urma urmei, hedonismul se referă la ceea ce oferă cea mai mare plăcere. Dar spre deosebire de încântarea pământeană, care este în general intenționată atunci când oamenii folosesc cuvântul „hedonism”, problema aici este încântarea infinită. Acest mit este foarte clar în această privință: căsătoria este eternă. Hedone, fructul uniunii în acest mit, nu se referă la plăcerea relativă. Deci, nu se referă la un tip de etică pe care cineva îl practică ca o atitudine față de viață; ‘raționamentul corect’ apare în lipsa eului. Este necondiționata „bucurie tăcută”. Nu este o emoție de care cineva este atașat. Este ființa liberă, fără cauză sau motiv. Este ceea ce în sanscrită se numește Ananda. Astfel îi putem găsi pe Eros, Psyche și Hedone în sanscritul – Ananda – antica triadă egipteană Osiris-Isis-Horus, triada latină animus-anima-persona și triada creștină Tată-Fiu-Spirit. Omul adevărat: Spirit, Suflet și Corp în unul.
