Alchimia – o cale către aurul din noi înșine – Partea 1

Devotatului căutător al cunoașterii aspectelor mai profunde ale vieții, Alchimia îi oferă o descriere detaliată a căii schimbării fundamentale.

Alchimia – o cale către aurul din noi înșine – Partea 1

Alchimia este considerată a fi una dintre ramurile timpurii ale filozofiei naturale, conturată sub influența Școlii Alexandriane,  încă din  primele secole d.Chr.  Și, deși au existat atât vechi cât și noi idei unite, într-adevăr într-o sinteză unică, totuși, nu alexandrinii au fost cei care au creat-o. Mai degrabă, ei au strâns și au organizat textele Corpus Hermeticum, ce au conferit Alchimiei un grad de identitate atât spirituală cât și filosofică. În plus, una dintre principalele inspirații pentru alchimiști poate fi găsită în mult mai vechile opere ale lui Aristotel, în ideea sa despre „materia primă”, din care reies cele patru elemente de bază – foc, aer, apă și pământ – elemente care, în diverse proporții construiesc tot ceea ce știm.

Poate că nu există nicio altă temă care să fi fost supusă unor atât de multe speculații și interpretări fundamental diferite, și totuși, putem declara cu încredere, că Alchimia este continuarea unei mitologii antice, unde conținutul simbolic și psihologic al personajelor legendare este înlocuit cu ceva mai mult, cu noțiunile universale ale elementelor chimice. Carl Jung subliniază în mod explicit actualitatea sa atemporală: „[…] lumea simbolurilor alchimice, cu siguranță nu aparține mormanului de gunoi din trecut, ci se află într-o relație foarte reală și vie cu cele mai recente descoperiri ale noastre despre psihologia inconştientului. [….] Nu sunt speculații „metafizice”, ci, așa cum ne-am aștepta, sunt manifestări ale uniformității speciei lui Homo sapiens ”. [1]

Diferitele moduri de interpretare ale proceselor alchimice sunt integrate chiar în numele acestei științe, nume dat de arabi pentru a denota originile egiptene. Și, deși Egiptul a fost numit Khem, dacă am fi un pic mai informați, am ști că numele Khem provenea de la cuvântul pe care creștinii de rit copt  îl foloseau pentru a denumi nisipul întunecat la culoare al Deltei Nilului. Iar dacă am avea niște cunoștințe suplimentare, acestea  ne-ar ajuta să înțelegem că au folosit același cuvânt pentru a desemna și „materia primă”.

Iată cum întâlnim diferite niveluri de interpretare, înainte chiar de a începe investigarea reală a artei  alchimice. În ziua de astăzi, o putem numi cu încredere artă, întrucât la finele Evului Mediu, știința chimiei a fost separată de alchimie. Deși această „artă regală” a fost destul de mitologizată, a oferit lumii avantaje practice semnificative, cum ar fi crearea farmaciei de către alchimiștii arabi în secolele XII-XIII, precum și formarea medicinii tradiționale. Unul dintre cei mai de seamă alchimiști a fost Paracelsus, părintele abordării științifice al acestei arte, și care afirma fără echivoc: Mulți au spus despre Alchimie, că este utilă doar pentru fabricarea aurului și argintului. Pentru mine, nu acesta este scopul, ci să ia în considerare doar care virtuți și care puteri pot sălășlui în medicamente.”

În ciuda gamei de descoperiri științifice și concepte practice pe care Alchimia ni le-a lăsat moștenire, totuși, eforturile acesteia  au fost întotdeauna direcționate spre ceea ce este cunoscut sub numele de „transmutarea (transformarea) metalelor de bază în metale nobile”, împreună cu căutarea unui număr de substanțe abstracte, cum ar fi Elixirul vieții, Piatra Filosofală, Panacea (medicamentul universal) și Alcahest (solventul universal). Poate că ar trebui să menționăm aici că fizica modernă este deja capabilă să transforme alte metale în aur, ca de exemplu prin betadescompunerea radioactivă a mercurului 197. Și, deși acest proces nu este unul profitabil, reușește să sugereze că scopul Alchimiei, cel puțin în cazul adevăraților alchimiști, nu este cel de a obține fizic aur, ci cu totul altceva.

L-am menționat deja pe Paracelsus ca fiind unul dintre cei mai de seamă alchimiști. Iar dacă mai adăugăm și pe alții,  precum Albert cel Mare, Isaac Newton și Roger Bacon, atunci, deloc surprinzător, putem stabili că toți aceștia sunt figuri cu o poziție socială excepțională, în mare parte datorită intelectului lor recunoscut și roditor, precum și, nu în ultimul rând, profundei lor religiozități. Încă din primele etape ale existenței lor, nu numai psihanaliza contemporană, ci chiar și teologia, știau că aurul, cu noblețea, puritatea și natura sa neschimbată, a fost dintotdeauna un simbol al spiritului. Iar acesta este motivul pentru care și Paracelsus separă Alchimia în cea inferioară și cea superioară. Așadar, în acest articol, vom încerca pe scurt și schematic să clarificăm conținutul psihologic real al voalatelor noțiuni simbolice  enunțate de către alchimiști, precum și procesele pe care aceștia le-au realizat, sau, cel puțin au încercat să o facă.

Va fi surpinzător pentru unii, iar pentru alții, destul de logic, dacă  vom presupune că acel laborator special, în care se desfășoară experimentele alchimice, este chiar individul uman în întregime, iar vasele speciale de laborator sunt corpul, anumite organe și unele atitudini psihologice.

Deloc întâmplător, Alchimia, atunci când este condusă în mod conștient, este numită Arta regală ori  Capodopera (Magnum opus); în ziua de azi expresia Magnum opus mai este folosită, de exemplu, pentru a denota cea mai importantă lucrare din viața unui artist.  În ceea ce privește Alchimia, aceasta consideră Capodopera ca fiind compusă din trei faze principale (în primele secole de la apariția ei, din patru faze), stabilite prin caracteristicile lor de culoare: nigredo (înnegrire), albedo (înnălbire), rubedo (înroșire). La finalul celei de-a patra faze, se consideră a fi descoperită Piatra Filosofală, cea care transformă totul în aur. În general, aceste trei faze reprezintă dezvoltarea unui psihic uman, care trece mai întâi prin conștientizarea propriului întuneric și acceptarea sa (nigredo); apoi, prin smerenie, își atinge propria purificare și receptivitate pentru Lumină (albedo); rezultatul final este că Lumina intră în sângele alchimistului (rubedo), transformându-se astfel într-un mod de a trăi, în slujba lui Dumnezeu și a omului. Acest tip de diferențiere cu ajutorul culorilor a fazelor transformării alchimice este descris într-un mod simbolic chiar în primul text alchimic, scris de gnosticul Zosimos din Panopolis (termenii lui greci sunt melanosis, leuckosis, iosis). Textul datează din secolele III-IV, dar descrie evenimente ale secolului I.

În dezvoltarea ulterioară a Alchimiei și adaptarea acesteia la complexitatea tot mai mare a procesului de gândire umană, fazele de culoare au fost la rândul lor subîmpărțite în continuare, de obicei adaptat la universalitatea cifrei 7. Astfel, fazele au fost legate de influențele anumitor planete precum și, după cum știm, de proprietățile anumitor metale. Iar, după cum însuși Paracelsus sugera: metalele corespund calităților spirituale.

Putem schița rapid câteva legături, după cum urmează: planeta Mercur este asociată culorii galbene (sau maro) reprezentată de elementul mercurului și însemnând un nou mod de gândire; Venus este asociată culorii verzi, reprezentată de elementul cuprul și înseamnă un nou mod de a simți; Marte este culoarea roșie, reprezentată de elementul fier și presupune o nouă voință; Jupiter este culoarea albastră, reprezentată de elementul cositor și înseamnă depășirea aroganței precum și a criticilor; Uranus este culoarea indigo, reprezentată de elementul zinc și înseamnă renunțarea totală la rezistența și, astfel, – iluminarea a tot ceea ce până acum a fost considerat irațional; Neptun este culoarea violet, reprezentată de elementul cobalt și înseamnă  abandonul noțiunilor umane și  legătura directă cu Spiritul.

Deoarece Alchimia este un continuu proces de căutare, există variații ale acestei scheme septuplo-dimensionale, ce uneori, implică plumbul cenușiu al lui Saturn, negrul Plutonian cu elementul său bismut; și, desigur, ca simboluri de bază ale Sufletului și Spiritului –  argintul Lunii și aurul Solar.

În plus, unii alchimiști au considerat că toate metalele (calitățile sufletești) sunt compuse din proporții diferite de mercur, sulf și sare, iar „aurul” este produsul amestecării lor. Mercurul și sulful reprezintă aici opusul lumii dialectice, iar sarea este elementul care le împacă și le unește.


[i] C.G. Jung, Mysterium Coniunctionis, Princeton University Press, a 2-a Ediție, 1970, pp.15-16.

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: iunie 29, 2019
Autor: Ventsislav Vasilev (Bulgary)
Fotografie: Harald Matern via Pixabay CCO

Imagem em destaque: