poem

Ceva de-a lungul acelor linii

back to home pdf share

Omul? Acesta nu este un semn de întrebare,

ci pur și simplu o problemă contemplativă.

Dilemă, pod ce unește întunericul de lumină..

Și atemporalitate, protejat de țesuturi oportune.

 

Tolănit în dualitatea minții,

atras în mai multe direcții de grijile sale,

omul, vinovat, doarme adânc în noi;

treziea – este încă și mai adânc, îngropată.

 

El se întinde, tocmai liniile a separa

dintre perceput și invizibil,

nu pentru a admite eroarea ochilor săi,

ci doar suspectând discret că poate există.

 

Stâlpul pentru a susține obrazul fiecărui cutremur,

în constantă apatie la suprafață, dezvăluind;                                                                             

în înălțime, el va atinge cel mai mare vârf -

dar numai dacă și  când el îngenunchează.

 

Și doar vanitatea din el va răsări

când răsărind el solemn apare...

Omul?! Sacră creatură, fără îndoială -

dar fiece pas ce-n urmă îl lasă, îl infirmă.

back to home pdf share