oil in water

Criza eului

back to home pdf share

Trăim într-o eră în care întotdeauna se întâmplă ceva, există o perpetuă preocupare, iar această mișcare constantă este însoțită și de un potențial spiritual, un pas spiritual ce este acum deschis în timpurile noastre moderne. Marii învățători spirituali care au venit la noi de-a lungul veacurilor, au făcut întotdeauna acest pas și ne-au arătat un exemplu pe care l-am putut urma. Astfel, această posibilitate s-a conturat și s-a manifestat în memoria naturii, care în timpul nostru, își radiază influența asupra umanității.

Acest potențial ce este conectat la conștiință, poetul german Hoelderlin l-a amintit în poemul său „Stejarii”, folosind cuvintele:                                    

Fiecare dintre voi este o lume

Trăiți asemenea stelelor cerului

Fiecare din voi, un Dumnezeu

Împreună în liberă uniune.“

Aceste cuvinte indică o posibilitate; o spiritualitate potențială din noi: asemenea stelelor cerului, fiecare dintre noi este un potențial Dumnezeu, o lume în miniatură, un microcosmos, cu toții coexistând împreună în unitate și libertate.

În urmă cu două mii și jumătate de ani,  filosoful grec Pitagora își învăța elevii aceeași filosofie spirituală, deși la acea epocă, mesajul era parțial ascuns într-un limbaj voalat,  datorită antagonismului dintre puterile și autoritățile  acelor vremuri. Nu era  încă momentul potrivit pentru acest mesaj.

În adâncul ființei noastre, suntem un Dumnezeu. Isus ne spune: „Voi sunteți zei” (Ioan 10, 34). Putem fie accepta, fie respinge acest lucru, dar pentru mulți dintre noi, vine un moment în viața noastră, o experiență a vieții interioare, ce ne poate schimba toate opiniile anterior susținute. Iar această „trezie” este în creștere în vremurile noastre. Din ce în ce mai mulți oameni se confruntă cu o schimbare de conștiință, o schimbare condusă din interiorul adâncurilor ființei lor.

Cine sunt? Această întrebare este rostită de tot mai mulți oameni, dar răspunsul nu poate fi găsit în această lume.

Cine și ce este „eul”?

„Eul” percepe ceea ce îl înconjoară. „Eu” mă uit în jur și astfel sunt centrul unui „cerc” ce apare prin percepțiile mele. Lumea este în afara mea și are un impact asupra „sinelui” meu interior, în timp ce conștiința mea interacționează continuu atât cu interiorul cât și cu exteriorul meu. Pe plan intern, generez continuu „centrul”, iar experiențele și percepțiile mele de viață se imprimă în conștiința mea.

Michel de Montaigne (1533-1592) a dezvoltat acest lucru subliniind caracteristicile unice ce au  evoluat pentru fiecare individ datorită acestei stări a „eului”:

“Suntem compuși din resturi colorate, fiecare rest fiind legat de celelalte atât de slab încât fiecare flutură după bunul plac. Conștiința despre sine a fiecărui om  este tot atât de unică și diferită pe cât suntem de diferiți fizic de absolut orice altă ființă umană. ”

„Fiecare dintre noi este o mulțime, un grup numeros, o abundență de sine-uri.” (Fernando Pessoa, 1888-1935)

Herman Hesse (1877-1962) a declarat:

„În realitate [...] nu numai eu, ci până și cel mai naiv dintre noi, nu este o unitate, ci o lume foarte diversă, un cer înstelat, un haos de forme, pași și stări, de moșteniri și posibilități. [...] Drept corp, fiecare ființă umană este una, dar ca suflet, nu. [...] Corpul este întotdeauna unul, însă sufletul care îl locuiește constă din nenumărați ‘unii’. Prin urmare, ființa umană este asemenea unei cepe, a unui bulb, formată din mai multe straturi, un țesut format din mai multe fire.”

Toți acești autori au încercat, în felul lor, să ne influențeze conștiința, să ne deschidă conștiința către un nivel superior de gândire. Iar aceasta se poate întâmpla în timpul unor anumite experiențe de viață, în care conștientizarea noastră este zguduită și o nouă transparență ne luminează conștiința. „Eul” experimentează ceva din energia vie, energia fluidă a  viații. Și într-un moment de deschidere vie, vedem că toată viața este conectată; că există un flux și un reflux ce este modelat de activitatea forțelor sufletești. Începem să vedem că toate formele de viață sunt, de asemenea, pline de trăiri sufletești ce ne vorbesc despre lumile subtile ascunse dar active în spatele lumii vizibil manifestate.

Dar ce e cu ființa umană?

În acest sens, Herman Hesse afirmă:

„Ființa umană nu este o formă solidă, permanentă, ci mai degrabă o încercare și o traversare. El nu este altceva decât podul îngust și periculos dintre natură și spirit. Destinul său cel mai profund îl îndreaptă spre spirit, spre Dumnezeu, în timp ce arzătorul său dor de sine îl aduce înapoi la natură, mama sa. Viața lui se clatină, temător, între aceste două puteri. Ceea ce oamenii înțeleg prin termenul de ființă umană este doar un acord civil efemer. ”[1]

„Sufletul a fost creat într-un loc dintre timp și eternitate, ambele atingându-l. Cu forțele sale superioare, sufletul atinge eternitatea, iar cu forțele sale inferioare, atinge timpul. ”(Maestrul Eckhart)

Eu și non-eu

Când contemplăm natura ființei “eu”, e posibil să putem deveni conștienți, folosindu-ne de  ochiul nostru interior, de dizolvarea a mai multor lumi energetice subtile pe măsură ce acestea se transformă într-un „neant” spiritual. Și, după cum știm, totul provine din acest „neant”; acesta creează totul și totul se întoarce la el. Rămâne doar conștiința pură.

Dacă ne concentrăm atenția asupra momentului prezent, asupra eternului „acum”, putem experimenta, pornind din interior, că suntem creați, dar suntem și dizolvați în fiecare moment; existența noastră este supusă continuu unui ciclu de naștere și moarte. Numai conștientizarea noastră este constantă.

În filosofia hermetică citim:

‘Dumnezeu este un cerc nesfârșit al cărui centru este peste tot și a cărui circumferință nu este nicăieri. ”[2]

Avem aici  de-a face cu un Adevăr fundamental. La cel mai înalt nivel spiritual, nivelul neființei, spiritul pur, eternul „eu”, devine centrul. Reprezentat printr-un punct în centrul cercului, totuși acesta nu este o substanță, nu este material. Este un principiu care atrage substanță în jurul său, creând o sferă. Astfel apar periferiile din jurul centrului și toate sunt unice, reflectând principiul central. Abundența și diversitatea existenței se reflectă  în fiecare ființă. Dar “eu” este și un loc  periferic, o reflectare a centralului Eu divin - în interiorul centrului meu.

Arhetipul, principiul, reflexia și substanța, sunt, de asemenea, în comunicare constantă, deoarece sunt o unitate. Impulsuri magnetice puternice radiază neîncetat de la centru către periferie și se întorc de la periferie la centru. Astfel, spațiul dintre ele este în continuă mișcare. Este sufletul, câmpul de manifestare dintre timp și eternitate; câmpul întâlnirii.                                                               

Experiențele de viață ale eului muritor, periferia, sunt în mod constant absorbite de centrul divin, scânteia spiritului, eul etern, în timp ce scânteia spiritului se reflectă constant înapoi în câmpul manifestării. Există o interacțiune continuă între cei doi. Toate gândurile, sentimentele și acțiunile eului de natură muritoare sunt comunicate instantaneu centrului și reflectate înapoi îmbogățite cu impulsuri divine. Astfel, viața noastră primește scop și valoare printr-o perspectivă intuitivă și poate fi transformată prin evoluție spirituală.

Suntem o aventură cosmică! Divinitatea se experimentează pe Sine în noi, în fiecare individ, prin urmare împărtășește experiențele „sinelui”. Prin urmare, „eul” nostru capătă o importanță specifică ca semnificație existențială pentru Dumnezeul interior.

Angelus Silesius (1624-1677) misticul german a rezumat acest lucru spunând:

Rupt de mine, știu că Dumnezeu nu poate trăi un minut

Viața de-aș părăsi-o Eu, nici El nu ar mai putea-o continua. [3]

Centrul meu este un principiu care primește experiențe de viață prin substanță, prin „eu”. Prin  mine, cel mai interior “eu” devine Dumnezeu. Cu toate acestea, este posibil să mă separ de Dumnezeul interior, punând pur și simplu accentul pe mine. Pot încerca să mă transform într-un unic centru, umplându-mi mediul cu obiecte și valori pe care le raportez doar la personalitatea mea, creându-mi astfel propriul sens, prin voința de sine și mediul pe care îl creez. Consecința este că legătura dintre divin și mine, centru și periferie, se retrage în fundal și devine doar un șir de impulsuri vagi ce afectează doar inconștientul. Un abis apare în ființa mea și conexiunea interioară nu mai este coerentă, deși centrul Divin continuă să funcționeze.                                                                                   

Impulsurile divine provoacă acum o criză în interiorul sinelui, o criză existențială. Nici nu se poate altfel căci legătura, câmpul sufletului, a dispărut în mare măsură. Deci, forțele centrului trebuie să dizolve și să rupă tot ceea ce cauzează separarea, pentru a vindeca întreruperea conexiunii armonioase originale și a restabili principiul de ghidare interior. Acest lucru mă afectează într-un mod dramatic, dar duce și la punctul în care ochii interiori se pot deschide.

În felul său propriu de exprimare, Carl Jung întărește starea actuală a eului astfel: „Eul este o achiziție empirică a unei existențe individuale. Aparent rezultă dintr-o ciocnire cu mediul și odată ce există ca subiect, se dezvoltă prin ciocniri suplimentare atât cu mediul său  cât și cu lumile sale interioare. Eul este personalitatea conștientă. ’[4]

Filosoful Jochen Kirchhoff afirmă:

„Dezvoltarea eului este o dorință combativă a  conștiinței ce se agață de ea însăși, ce se zbate în sine însăși. Lupta pentru conștiință pătrunde în natură. Când un bulb se transformă într-o plantă, iar apoi se transformă în floare, aceasta este o performață pe care natura o realizează. După un efort atât de puternic, pare că floarea e total lipsită de greutate, și totuși prin floare, planta își depășește pământenitatea. ”

„Ce este universul dacă nu dezvoltarea conștiinței; o luptă către lumină, formă și conștientizare? Toate suferințele, durerea și nenorocirea, toate lucrurile cumplite care se întâmplă pot fi justificate doar cu această perspectivă, mai înaltă și mai cuprinzătoare, în minte ”(Jochen Kirchhoff). [5]                                                                                  

După experiențe nesfârșite, eul pământesc își poate începe drumul înapoi către centru, pentru a se reconecta cu Divina sa sursă. Ajunge la ultima sa floare, petalele se maturizează și este învăluit de neființă, căzând  în final, la pământ, ca fruct. „Pământul” este pământul pe care trăim, dar este și Dumnezeul interior. Prin dedicarea noastră față de El, sufletul va fi vindecat, se va naște din nou din ființa cea mai interioară și va fi fără greutate, eliberat din legăturile materiei.

E posibil, de asemenea,  ca pe parcursul acestei căi de întoarcere, pe măsură ce eul natural devine din ce în ce mai conștient de trecerea sa, o frică să pătrundă în el, o teamă de neființă, de necunoscut. Și totuși, în dedicația noastră pentru nelimitarea sufletului nou emergent, ființa noastră se va  perfecționa. „Noi” ne naștem din nou, din interior, din necunoscut. Pe această cale duală de creștere și scădere, dispariție și creștere, în această „comunicare” mereu în creștere cu Dumnezeul interior, vor exista momente de unitate, de unitate absolută. Și pe măsură ce se dizolvă aspecte ale vechiului sine, tot așa, secretul nemuririi apare dezvăluit în spațiul nou oferit. Apoi, simțul unor crize mereu noi este împlinit și fluxul de revelații mereu experimentate ne va umple ființa.

„În tine există tot vizibilul și tot infinitul invizibil.”  (Rose Auslaender - 1901-1988: „În tine”)


[1] Hermann Hesse, Lupul de stepă, Suhrkamp Taschenbuch, 53. ed., P. 76-81

[2] Citat în: Joost Ritman, Biblioteca Filosofică Hermetică, în: Gnoza ermetică de-a lungul secolelor; Haarlem und Birnbach 2000, p. 668

[3] Angelus Silesius, Războiul Cherubian, Erstes Buch, Vers 8 (The Cherubinic Pilgrim, First Book, verse 8, tradus de Frederic Palmer în eseul său: Angelus Silesius: Mistica secolului al XVII-lea)

[4] C.G. Jung, Aion. Contribuții la simbolistica sinelui, Olten, 2. Auflage 1977, S. 14

[5] Jochen Kirchhoff, Cealaltă Lume. O abordare a realității, Klein-Jasedow, 2. Auflage 2002, S. 217).

back to home pdf share