Star

Cum să ne gândim la Dumnezeu?

back to home pdf share

Poate vă întrebați: ‘Cum ne putem gândi la Dumnezeu?’

Această întrebare conține două aspecte. Primul aspect: De ce artă și calitate ar putea fi gândirea prin care ne putem gândi la Dumnezeu? Și cel de-al doilea: Ce fel de divinitate reprezintă Dumnezeu?

Aceste întrebări ar putea fi îndrăznețe, dar nu sunt așa pentru acei oameni care se străduiesc să dărâme zidurile aparent imobile ale vieții și percepției comune. Pentru astfel de oameni, astfel de întrebări sunt esențiale, deoarece acești oameni se preocupă de esența vieții umane și de semnificația ei.

În contextul prezentului nostru actual, al secolului XXI, al conștiinței individuale și raționale a omului, la care se adaugă scepticismul postmodern, suntem forțați să definim noul sens al divinității.

Tehnologia noastră planetară a înlocuit omnipotența lui Dumnezeu.[1]

Pe fundalul punctului fix absolut, suntem doar capabili să exprimăm ce nu este divinitatea, mai degrabă decât ceea ce este. După 2000 de ani de cultură religioasă și clericală europeană, acum oamenii experimentează că Dumnezeu nu poate fi antropomorfic, susceptibil de a fi imaginat având un anumit chip. Dumnezeul personificat din vechime ar fi într-adevăr greu de acceptat în zilele noastre.

Putem susține acest lucru, chiar dacă știm despre grupuri de oameni care încă mai au nevoie de un acces autoritar și mediat la divinitate, deoarece acele grupuri există printre oamenii care doresc un acces direct, nemijlocit la divinitate. Cei din urmă doresc să revigoreze arhetipul, reflexia lui Dumnezeu existentă în nucleul interior al fiecărei ființe umane.

Astfel de oameni nu așteaptă explicații, nu asculta nicio predică, prelegere sau cursuri și nu caută inițiative în sensul exterior. Ei doresc numai Spiritul, sau sufletele lor însetează și cheamă la renovare. Refacerea, reînnoirea anumitor părți ale sufletului nu este suficientă, ei doresc o schimbare fundamentală, o transformare a naturii esențiale, adică o transfigurare, ceva în esență complet nou. Ei văd divinul ca o forță, o energie, un flux de reînnoire, o lumină, o atracție. Toate acestea nu într-un sens profan, desigur.

Fiecare ființă umană ca aceasta experimentează treptat următoarele: Ceea ce la început a crezut și a simțit ca cea mai înaltă abstracție devine acum o realitate concretă. Ceva concret, precum și nedefinit: Dumnezeul Nenumit se naște.[2] Este relația dintre interiorul unui om și ideea primului Început al creațiilor.

Termenul ‘abstracție’ sugerează o distanță între sine și actualitate.

De obicei, este ceva pe care îl putem gândi sau simți ca o emoție sau un sentiment (de exemplu iubire, bucurie). Ideea inițială a Tatălui-Mamă-Creator se manifestă cu siguranță ca o idee abstractă. Dar, cu cât acest nou sens al divinității se manifestă treptat în materie, cu atât mai mult suntem capabili să ne deschidem față de ea, să o acceptăm și să o recunoaștem. Și astfel devine mai reală și mai concretă pentru noi.

Pentru noi, realitatea este cea care a coborât tot timpul în conștiința noastră personală și, ca atare, ceva experimentat ca fiind complet real. Prin urmare, să ne repetăm întrebarea într-un mod ușor diferit: ‘Ne putem gândi la Dumnezeu ca fiind real și concret?’ Presupunând că această conștiință face parte din ființa umană ... se ridică întrebarea: “Poate Dumnezeu să se manifeste în ființa unui om?”

Răspunsul este: ‘Da, Divinitatea se poate manifesta în ființa umană’. Rozacrucienii presupun chiar că aceasta este o lege naturală, o necesitate. Când timpul este copt, fiecare ființă umană o poate și o va experimenta. Dar aceasta nu vine automat. Se poate manifesta numai prin pregătirea conștientă și printr-o muncă interioară.

Ca atare, Divinitatea rămâne, pentru o mare mulțime, un concept foarte abstract. Anumite biserici amână învierea și experiența divinului pentru un moment viitor necunoscut sau chiar în viața de după moarte.

Această viziune exclude "venirea în carne", reala și posibila manifestare a lui Iisus (ca un nivel de echilibru sufletesc interior, iubire și divinitate) în interiorul sistemului uman. În această viziune, nu este permisă începerea renovării structurale, fundamentale și a învierii în propriul corp. O astfel de ființă umană nu "locuiește zilnic cu Dumnezeu", ci doar merge orbește în jurul unui munte plin de comori, incapabil să găsească intrarea.

Din când în când, noi toți reacționăm în acest fel. De fiecare dată când refuzăm să ascultăm, întârziem dorința puternică de a face anumiți pași, incluzând în zadar o imagine vagă sau un ideal abstract, care nu se va materializa niciodată.

Să acceptăm deci că și gândirea umană trebuie să se transforme. Vechile temple ale gândirii, simțirii și acțiunii trebuie să fie dărâmate pas cu pas, pentru ca noile temple să fie construite treptat. Acestea vor deveni vase potrivite, forme care pot înțelege și conține ideea divină.

Impulsurile Logosului radiază, conform legii lor. Noi, omenirea acestui pământ, trebuie să învățăm să ascultăm, să ne deschidem acestor impulsuri și să acționăm în funcție de efectele lor.

Ne putem gândi la Dumnezeu - cu condiția să devenim Dumnezeu. Aceasta se întâmplă, atunci când natura divină a fost trezită în om.

Se ridică următoarea întrebare: Deci, unde se află acest Dumnezeu? În afară sau în interior? O expresie destul de adecvată poate fi găsită în cuvintele lui Hermes Trismegistos, în imnul lui Hermes[3]:

Cântul de slavă al lui Hermes:

Nu este nicio cale, niciun loc, nicio singură creatură care să existe în afara Ta:

Totul este în Tine, totul este din Tine.

Tu le dăruiești pe toate și nu primești nimic,

Tu le deții pe toate și nimic nu există ce nu-Ți aparține.

 

Încotro să mă îndrept  cu lauda mea?

În sus, în jos, spre interior sau spre exterior?

Când oare să Te laud, o, Tată?

Nu se poate cunoaște ora și timpul Tău.

 

Pentru ce oare să-Ți cânt Lauda?

Pentru lucrurile pe care le-ai creat,

sau pentru cele pe care nu le-ai creat?

Pentru lucrurile pe care le-ai manifestat,

sau pentru cele pe care le mai ții ascunse?

 

Oare cu ce să Te laud?

Căci eu nu îmi aparțin mie,

și nici nu posed ceva propriu

ce ar exista în afara Ta!

 

Căci Tu ești tot ceea ce eu sunt;

Tu ești tot ceea ce eu fac;

Tu ești tot ceea ce eu spun.

Tu ești totul, nu există nimic altceva

decât ceea ce Tu ești!

Tu ești tot ceea ce a devenit

și tot ceea ce nu a devenit.

Inima impregnată de rațiunea pură;

Tatăl creator, Dumnezeul realizator;

și Binele unic care creează totul.

 

Partea cea mai subtilă a materiei este aerul.

Partea cea mai subtilă a aerului este Sufletul.

Partea cea mai subtilă a Sufletului este Spiritul.

Partea cea mai subtilă a Spiritului este Dumnezeu.’

 


[1]Mucha, Ivan (2015): Proměny práva a společnosti (Promovarea legii și a societății). Plzeň: Aleš Čeněk, p. 123–132

[2]Vedeți Grecia antică, gnosticismul sau numele lui Dumnezeu, Iehova, care nu poate fi articulat.

[3]Van Rijckenborgh, Jan: Gnoza egipteană, partea 2. Haarlem: Rozekruis Pers, cap. 33

back to home pdf share