Abstract Phoenix

Cuvinte mângâietoare

back to home pdf share

În momentele în care întâmpină dificultăți în viață, oricine se oprește, de obicei,  și adresează întrebări. Apar multe întrebări. Oricare dintre noi poate fi adesea incapabil să-și explice situația. Mintea se oprește, ca și cum ar sta în fața unui perete înalt pe care nu este posibil să îl traverseze sau peste care nu este posibil să sară.

Abia după o anumită perioadă de neînțelegere stagnantă și de vid, apare o anumită perspectivă și cunoașterea. Privind în urmă, constată că tot ce i s-a întâmplat nu a fost un accident, ci rezultatul unor situații anterioare pe care nu le-a putut vedea. Acum, privind înapoi, le vede. Și poate, experimentează și simte, că nu există nimic aleatoriu în viață și că totul este cumva controlat de o inteligență superioară, un plan superior.

La fel ca la ceasurile vechi, există roți mici și mari și un ceasornicar care asamblează și repară ceasul, ca de exemplu, când se rupe un arc.

O astfel de experiență interioară a existenței unui plan superior, în care viețile noastre sunt încorporate, extinde orizonturile. Putem să facem un pas înapoi și să ieșim din viața noastră nesemnificativă, experimentând aparteneța la Măreț.

Putem experimenta că totul are sens și că planul oferă securitate, chiar dacă noi înșine ne-am pierdut toate punctele fixe.

Se simte ca atunci când palmele mari și calde ale mâinilor tocmai au luat de la sol o mică pasăre speriată, ce tocmai a căzut din cuib, tremurând datorită căderii și pierderii siguranței, speriată și confuză. Iar palmele acelea radiază căldură și o îmbrățișare protectoare.

Tot așa, sunt și cuvintele mângâieoare ale lui Jan Amos Comenius din lucrarea sa Unum necessarium:

Cel mai important lucru despre această prudență este spiritual.

1. Nu vă încărcați cu nimic dincolo de ceea ce este necesar pentru viață; fii mulțumit cu doar câteva lucruri ce-ți sunt de folos; slavește-L pe Domnul.

2. De-ți lipsește confortul, mulțumește-te doar cu necesitățile.

3. Și dacă-ți sunt luate și cele necesare, străduiește-te să te salvezi.

4. Iar dacă nu ești în stare să te mântuiești, abandonează-te, având grijă doar să nu-L pierzi pe Dumnezeu. Căci cel care îl are pe Dumnezeu este în stare să se lipsească de toate celelalte lucruri, întrucât va avea pentru totdeauna cea mai prețioasă, viața veșnică cu Dumnezeu și întru Dumnezeu. Iar aceasta, dintre toate dorințele, este SFÂRȘITUL. [1]

Oricine învață treptat că poate abandona în cele din urmă acel ceva de care  s-a agățat atât de mult.

Experimentează că ceea ce pleacă, nu mai este el. Și vede că nu a fost niciodată cu adevărat el.

El vede că masca sa de rol social se prăbușește și cade.

Se uită la fisurile propriilor sale idei despre relațiile cu cei mai apropiați.

Și vede, de asemenea, vechi și ofilite iluzii despre sine, ce dispar ca rujul de ieri de pe buze, buze ce vor să spună adevărul.

Stă singur, doar cu sine pentru o clipă, gol, fără nimic.

Se găsește într-un moment liniștit și bine-cunoscutele cuvinte „A fi sau a nu fi” îi pulsează în sânge și suspină în măduva oaselor.

Dar tocmai în acel moment, când dorința de adevăr, de viață pură, îi explodează în piept, aripile unui Phoenix renăscut tremură în interiorul sufletului.

Iar omul rămâne pe loc, cu mâinile goale, ... în timp ce Phoenixul se ridică în nori, bătând din aripi.

El face parte dintr-un plan superior.

El are un rol în deplinătatea divină.

El este ghidat de înțelepciunea divină.

El experimentează mângâierea iubirii divine.

Și așteptăm împăcați cu soarta să sosească din nou, pentru că ceva din splendoarea și măreția sa ne impresionează profund și fericit.

 

[1] John Amos Comenius, Unum necessarium, The One Thread Necessary, Moravian Archives 2008, p. 88, https://moravianarchives.org/images/pdfs/Unum%20Necessarium.pdf

back to home pdf share