Despre demnitatea umană după Pico della Mirandola sau o chemare la o nouă umanitate

Dezbaterea cu privire la drepturile fundamentale ale omului și natura demnității umane continuă să fie un subiect important în discursul public contemporan. Demnitatea umană și drepturile omului – ce este o ființă umană?

Despre demnitatea umană după Pico della Mirandola sau o chemare la o nouă umanitate

Dezbaterea cu privire la drepturile fundamentale ale omului și natura demnității umane continuă să fie un subiect important în discursul public contemporan. Este conceptul* drepturi umane înrădăcinat în realitate, sau este doar o ficțiune convenabilă, la fel cum întreaga matrice a sistemului juridic ar putea fi văzută ca o „simplă” invenție umană? Drepturile omului sunt doar o construcție ideologică, o “minciună frumoasă” care este, cu toate acestea, în mod fundamental, dincolo de orice posibilitate de realizare satisfăcătoare, sau sunt drepturile omului într-un anumit sens „reale” deoarece, după toate, ce ar putea fi mai natural decât drepturile fundamentale ale ființelor umane reale?

Dezbaterea se referă, de asemenea, la întrebări precum dacă este benefic să protejăm demnitatea tuturor ființelor umane în toate circumstanțele în sensul “absolut” –concepție absolută care implică faptul că demnitatea umană este considerată cea mai mare valoare ce trebuie menținută în raport cu oricare și cu toate celelalte valori și beneficii – sau dacă să presupunem concepția relativă a demnității umane, conform căreia demnitatea umană este un membru „egal” al unui „ansamblu” de alte valori care pot fi comparate una cu alta. Prin urmare, dacă celelalte valori ar avea prioritate față de demnitatea unui individ, diminuându-i protecția sau chiar îndepărtându-l cu totul, ar trebui ca acest mod de acțiune să fie justificat printr-un discurs rațional.

Diferitele state și guverne diferă în înțelegerea demnității umane, dar internaționalizarea afacerilor umane face ca acest status quo să nu fie susținut.

Nu este de mirare că subiectul demnității umane a ajuns o prioritate după al doilea război mondial, și că Germania este cea care a stabilit concepția absolută a demnității umane ca fiind unul dintre principiile de bază ale Legii sale fundamentale (ale Constituției).În Germania modernă, demnitatea umană este privită ca o „super-lege” imuabilă, derivată din natura ființei umane și legată de statutul central al ființei umane în cadrul oricărui sistem juridic.

În zilele noastre, această concepție devine o poziție minoritară, fiind nevoită să se confrunte cu multe controverse și atacuri, căci omul modern a trăit mult timp într-o stare de pace aparentă. Nu există un astfel de lucru, ca o opinie juridică și filozofică stabilă pe această temă. Cu toate acestea, îndrăznim să subliniem că, în spatele acestui discurs, se pune o importantă problemă filosofică, și anume întrebarea urgentă „cine este omul?” De asemenea, am putea adăuga la această întrebare, într-o manieră mai actuală: „cine este omul modern?”

Putem conceptualiza omul modern ca pe o ființă cultivată, subtilă, o ființă iubitoare, un cetățean responsabil, dotat cu multe cunoștințe și o mulțime de abilități și capacități de a influența lumea din jurul său.

Dar aceasta e tot? Este această cultură aceeași cu cea a naturii umane, sau este doar o crustă solidificată care acoperă și, da, ascunde natura ființei umane, fără o putere reală de a schimba natura umană în sine?

Sunt unii care au văzut prin straturile exterioare ale culturii. Multe persoane moderne pot experimenta în viața lor personală robia acută față de aceleași îndemnuri și dorințe vechi. Ființa umană este încă un sclav al instinctelor: a continua să trăiască, să dețină lucruri, să aibă putere și influență și nevoia sexuală, să numim doar câteva.

Conștiința bărbatului sau a femeii moderne, este lărgită de experiențele prin rețelele de comunicare și sociale, iar nervii sunt sub tensiune constantă, întinşi ca o bandă de cauciuc de toate stresurile și presiunile ritmului modern, de ritmul rapid al vieții.

Nu este oare atunci omul modern mai degrabă o ființă slabă și înșelată mereu, mai degrabă decât o ființă cu adevărat „conștientă”? Unde au dispărut profunzimea și împlinirea? Nu este el oare doar un animal condus la maxim, cultivat forțat pe lungi perioade de epuizare, care se repetă mereu, și copleșit de experiențe?

Ce face o ființă umană … umană? Ce-l face pe el sau ea să difere de animal? Și omul modern poate fi „umanizat”? Cum poate o ființă umană să devină o ființă umană „adevărată”?

În profunzimile lor, aceste întrebări merg chiar dincolo de nivelul existențial, pentru că ele privesc ceea ce depășește viața temporară umană. Într-adevăr, viața umană poate fi uneori văzută ca tranzitorie și fără înțeles aparent, dar gânditorii medievali și ai Renașterii, ca de exemplu Giovanni Pico della Mirandola, cunoscut ca Prințul concordanței (Princeps Concordiae) care, de asemenea, aparent a pus aceste întrebări, a ajuns la concluzii complet opuse!

Discursul lui Pico despre demnitatea omului

Giovanni Pico della Mirandola s-a născut pe 24 Februarie 1463 în orașul Mirandole, în nordul Italiei, și a murit la vârsta de 31 de ani pe 17 Noiembrie 1494.El a scris discursul despre demnitatea omului (Oratio de Dignitate Hominis) la vârsta de 24 de ani. Discursul său a fost un preambul al celor 900 de Concluzii, lucrarea pe care a formulat-o pentru a fi suma tuturor filosofiilor și a teologiei, pe care a publicat-o în * decembrie 1486, împreună cu planul de a organiza un discurs public în Roma. 13 dintre aceste teze au fost ulterior condamnate de papă ca erezie (pe motiv că ele sunt „magice” și „kabbaliste”).

Pico introduce o nouă antropologie în comparație cu predecesorii și contemporanii săi (adică Marsilio Ficino). Pico pune accentul pe acțiunea umană liberă, în măsura în care omul, în opinia sa, se autocreează pe sine și își decide propriul loc în ierarhia creației. Astfel, dacă ființa umană trăiește în conformitate cu nevoile și simțurile, el trăiește o viață animală nedemnă să fie numită umană. Prin urmare, demnitatea nu se referă la întreaga omenire, deoarece mulți rămân într-o stare de degradare, o stare animală. Dimpotrivă, demnitatea este legată de o stare evoluată a umanității, ca potențial, o sămânță, o provocare. Conceptul renașterii al lui Pico nu este potrivit pentru discursul modern despre drepturile omului și demnitatea umană, deoarece Pico consideră demnitatea prototipului uman, a lui „Adam”, a arhetipului creat. La fel cum Jan Amos Comenius a făcut după el, Pico face ferm diferențierea între terestru, ceresc și suprem (ultramundanum).

Lucrări – ce a numit Comenius fizică, metafizică și hiperfizică.

Dar permiteți-i acum lui Pico să ne vorbească. Începe Oratio cu următoarele cuvinte:

“…ceea ce era cel mai vrednic de venerație și de mirare în acest teatru al lumii … nu este nimic mai minunat de văzut decât omul! Un mare miracol … este omul! Cu toate acestea, când am început să analizez motivele acestor opinii, toate aceste motive care susțin măreția naturii umane nu au reușit să mă convingă: că omul este intermediarul între creaturi, aproape de zei, stăpânul tuturor creaturilor inferioare, cu claritatea simțurilor sale, acuitatea rațiunii sale, și strălucirea inteligenței sale, interpretul naturii, punctul nodal dintre eternitate și timp… legătura intimă sau cântecul de căsătorie al lumii, doar puțin mai jos de îngeri…Recunosc că acestea sunt motive magnifice, dar ele nu par să meargă la miezul problemei, adică, acele motive care pretind cu adevărat admirația …

După o lungă perioadă de timp de gândire, mi-am dat seama de ce omul este cel mai norocos dintre toate creaturile, și ca rezultat, demn de cea mai mare admirație și câștigându-şi rangul în lanțul existenței, un rang de invidiat nu doar de fiare, ci și de aștrii înșiși, precum și de naturile spirituale de dincolo și de deasupra acestei lumi.”

Pico consideră următoarele ca motive principale pentru minunata stare a omenirii:

“Dumnezeu Tatăl, Supremul Arhitect al Universului, a construit această casă, acest univers pe care îl vedem în jurul nostru, un venerabil templu al divinității sale, prin legile sublime ale Minții sale inefabile.“

Acest arhitect a prevăzut fiecare nivel al acestei case cu creațiile Sale. Și, în cele din urmă, s-a gândit la om.

“Dar el nu a avut niciun arhetip din care să creeze un nou copil… și nici universul nu conținea un singur loc din care ar putea fi studiată întreaga creație. Totul era perfectat, toate lucrurile create erau în locul lor …

În cele din urmă, Marele Artizan a mandatat această creatură să nu primească nimic în sine și să aibă o posesie comună, indiferent de natură, care ar fi fost dată oricărei alte creaturi.

El a făcut omul o creatură de natură nedeterminată și indiferentă, și, plasându-l în mijlocul lumii, i-a spus: „Adam, nu îți dăm un loc fix pentru a trăi … în conformitate cu dorințele și judecata ta, vei avea și vei poseda orice loc unde trăiești … poți alege pentru tine limitele și granițele naturii tale. Te-am plasat în centrul lumii, astfel încât … cu libera alegere și demnitate, să te poți modela în orice formă pe care o alegi. Căci ți se dă puterea de a te degrada în formele inferioare de viață, ca fiarele, și tot ție ți se acordă puterea, conținută în intelectul și judecata ta, de a renaște în formele superioare, divine. „

Pico oferă astfel și o concluzie la gândurile sale:

„Omului îi este permis să fie orice alege să fie! … omul, când a intrat în viață, Tatăl i-a dat semințe de toate felurile și orice mod de viață posibil.

Orice semințe pe care omul le alege și le cultivă vor crește și îşi vor purta roadele lor. Dacă aceste semințe sunt vegetative, va fi ca o plantă. Dacă aceste semințe sunt sensibile, el va fi ca un animal. Dacă aceste semințe sunt intelectuale, el va fi un înger și fiul lui Dumnezeu. Și dacă, nemulțumit fiind de orice lucru creat, el se îndepărtează pe sine din centrul propriei unități, sufletul său spiritual, unit cu Dumnezeu, singur în întunericul lui Dumnezeu, care este mai presus de toate, el va depăși orice lucru creat. Cine nu ar admira acest mare schimbător de forme? De fapt, cum ar putea admira altceva?”

Pico ne dă în mod corect următorul sfat:

„… este necesar să înțelegem că trebuie să ne ocupăm serios de acest lucru, astfel încât să nu se spună vreodată în dezavantajul nostru că ne-am născut într-o poziție privilegiată, dar nu am reușit să o realizăm și am devenit animale și fiare fără sens … să intre în sufletele noastre o ambiție sfântă; să nu ne mulțumim cu mediocritatea, ci mai degrabă să ne străduim pentru cel mai înalt nivel și să ne dăm toată puterea pentru a-l atinge. Să ne considerăm nedemni de lucrurile pământești și, privind de jos lucrurile din ceruri, și, judecând puțin din ceea ce este în lume, să zburăm către instanța supremă de judecată, dincolo de lume și alături de Dumnezeu.”

Calea spirituală către adevărata umanitate – o provocare supremă

Pico ne arată mai târziu calea interioară, adică o modalitate reală de a transforma cuvintele sale sublime în realitate în propria noastră viață. El vorbește despre omul care se cunoaște pe sine, despre recunoașterea naturii dialectice a realității (aceasta fiind, contradictorie), despre purificarea vieții în sensul moral și rațional, și despre unificarea sufletului cu Spiritul.

Fie ca „Regele slavei, Tatăl” să intre în Casa Sufletului ca oaspete al Sufletului. Sufletul, ca mireasă, împodobită cu o rochie de aur, îl va lua pe El ca soț al ei, pentru a nu mai fi niciodată despărțită de el, „uitând chiar de sine și dorind să moară, ca să trăiască în interior cu soțului ei”.

Pico ne ajută să demascăm starea noastră de a fi, adică starea umanității căzute, dar ne arată, de asemenea, că există într-adevăr o sămânță a umanității adevărate și că există o cale spre ea, o cale bine bătătorită și solidă! Aceasta este cu adevărat o provocare supremă pentru omul modern, omul ca ființă, ca o creație în Univers.

____________________

Literatură primară, citate:

1. Oratio Ioannis Pici Mirandulae Concordieae comitis (De dignitate hominis) in PICO DELLA MIRANDOLA, Giovanni: O důstojnosti člověka. OIKOYMENTH, Praha 2005, 135 p., ISBN: 80-7298-164-1.

2. HOOKER, Richard: Pico Della Mirandola: Oration On the Dignity Of Man (15th C. CE).

http://public.wsu.edu/~brians/world_civ/worldcivreader/world_civ_reader_1/pico.html.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: noiembrie 10, 2017
Autor: Olga Rosenkranzová (Czech Republic)

Imagem em destaque: