Harry Potter și întâlnirea cu Răul – Partea 1

Extraordinarul, ceea ce depășește limitele normalului, aduce în conștientul minții noastre, din interiorul nostru, zonele ascunse aflate la granița dintre conștiență și inconștiență, iar aceasta se întâmplă mai cu seamă pentru că evenimentele descrise de J.K. Rowling sunt atât de pline de fantezie, umor și profunzime. Un întreg spectru interior intră în rezonanță.

Harry Potter și întâlnirea cu Răul – Partea 1

Oare de ce cărțile Harry Potter atrag atât de mult oamenii? Este vorba despre vânătoarea aventurii, ori despre eroica, misterioasa cale găsită adesea în pragul morții, sau pășitul pe muchia de cuțit? Or  fi oare pericolele supraumane ce pândesc în fiecare colț? Sau aventurile lui Harry Potter oferă o ocazie de a privi printr-o oglindă întunecată până în propria ființă, pe care o evităm de obicei? În acest articol încercăm să raportăm povestea la anumite zone de graniță ale conștiinței și inconștienței, concentrându-ne pe întâlnirea cu răul.

Harry Potter s-a născut într-o familie de vrăjitori. Părinții lui au murit atunci când cel mai puternic dintre vrăjitori, Lordul Voldemort, a încercat să-l omoare pe Harry și i-au stat în cale. Prin urmare, Harry a fost dus într-o casă de plasament la vârsta de 15 luni. A crescut  anonim, în mijlocul normalității vieții. Uneori magia izbucnea din el. Așa că a luat legătura cu un șarpe în timpul unei vizite la grădina zoologică – și spre uimirea sa, sticla groasă a terariului a dispărut și șarpele a alunecat spre libertate. Cele șapte cărți sunt pline de un simbolism profund.

Hogwarts – Terenul interior

La vârsta de unsprezece ani, Harry vine la Hogwarts, o școală a vrăjitorilor. Familia sa adoptivă este aruncată într-o harababură, deoarece, în normalitatea lor încep să pătrundă adânc lucruri necunoscute. Călătoria spre Hogwarts are loc într-un tren magic care pleacă de pe o pistă ascunsă în stația Crucea Regelui. Crucea Regelui – regalitatea se află în ființa umană, care începe acum o călătorie ce vizează transformarea interioară. Harry este olarul (în lb.engleză-potter) care, de-a lungul a șapte ani, face un nou „vas”, adică atinge o nouă statură interioară.

În Hogwarts, castelul și împrejurimile sale, întâlnește prieteni, profesori, adversari și o întreagă panoplie de necunoscute, puteri magice și ființe, ce, treptat, devin accesibile pentru el. În primul rând, este Dumbledore, directorul școlii; numele înseamnă bondar – o creatură ce polenizează multe flori. Și mai e Minerva McGonagall, care predă Transfigurarea. Este vorba despre transformare.

Prieteni și adversari – multiplele aspecte ale omului

Cei mai apropiați prieteni ai lui Harry sunt Hermione și Ron. Numele Hermione se referă la înțelepciunea ermetică, la cunoașterea interioară ascunsă care poate fi revelată. Instrumentul pentru aceasta este claritatea gândirii. Ron simbolizează întregul spectru al inimii, cu devotamentul, loialitatea, neputința, vitejia și gelozia, ambiția și, în cele din urmă, dorința sa profundă de sacrificiu. Iar Harry, în sfârșit, este eroul, conștiința care urmează calea autoexplorării și îi transformă peisajul interior. Toate persoanele care apar sunt în cele din urmă legate de el, sunt aspecte ale lui, conținute în microcosmosul atât de mare și enigmatic al omului.

Harry are curajul să-și deschidă lumea interioară. Încă de la naștere, el este predestinat pentru acest lucru. Fundalul joacă un rol în toate acestea, care nu sunt abordate în mod special: este centrul cel mai de seamă al omului, sursa idealurilor, sursa de curaj din care acționează Harry, magia din care provin magicienii. Fiecare ființă umană are sarcina de a adapta și de a-și exprima propriul centru spiritual.

Toate personajele care sunt introduse treptat în cărți au și o latură întunecată. Draco Malfoy joacă un rol special în spectrul întunericului. El reprezintă forța cu cap de dragon, care este credința (foy) în rău (mal). Sarcina lui Harry este să integreze treptat și să transforme toate puterile din el cât mai mult posibil.

Un ghimpe înfipt adânc în carne ce forțează transformarea, așa cum este ea, e Voldemort. La început nu are încă o formă și este prezent doar ca o umbră. Dar când o persoană își dezvoltă potențialul interior, răul crește și el. Provine din întunericul inconștientului și este forțat să se arate pe o cale spirituală. Măreția omului stă în sinele său ascuns cel mai profund. Eul uman se construiește în jurul acestui lucru, de obicei ca o umbră și acest lucru este valabil mai ales atunci când pretinde măreția interioară pentru sine. Numele Voldemort conține termenii de voință de sine și moarte. Este unul dintre tovarășii lui Lucifer.

Inimitabil, ființa atât de misterioasă, întrețesută a omului este evidențiată prin castelul magic al lui Hogwarts. În ea se află trape, turnuri, uși și camere magice, săli de vis, o temniță abisală și o multitudine de creaturi care cu greu pot fi înțelese de imaginația cea mai îndrăzneață. Toate sunt într-o continuă transformare și dezvăluie părți surprinzătoare. Conștiința nu atinge decât o parte minusculă a castelului magic și totuși are sarcina de a explora și prelucra din ce în ce mai mult. Calea lui Harry culminează cu ultimul volum într-o bătălie pentru Hogwarts, o luptă pentru om. Este totul sau nimic.

Piatra filozofală și Camera Secretelor

Primul volum, intitulat Harry Potter și Piatra filozofală, sugerează deja laitmotivul poveștii: posibilitatea și necesitatea transformării. În alchimie, Piatra Filozofală este cel mai important simbol al vieții veșnice, al înțelepciunii veșnice, al puterii de transmutare către esența divină a omului. Deci, se poate spune că în volumele Harry Potter are loc un opus magnum, Marea Lucrare a alchimiei. Este clar că Lordul Voldemort intenționează să câștige Piatra Filozofală pentru sine. Eul cu care ne întâlnim zilnic este, de fapt cel întunecat, dacă e să vrem să ne înălțăm, pentru a ne transforma într-o ființă superioară.

În al doilea volum, Harry intră în Camera Secretelor. A fost creată de unul dintre fondatori, pe când Hogwarts a fost înființată, cam „acum 1000 de ani”. Doar miturile pot indica corect abisurile omului în dimensiunile lor. Dacă omul nu-și acceptă co-responsabilitatea pentru întreg, abisurile existenței se deschid prin egocentrare, prin separarea de centrul cel mai profund. Dintre acestea, îndemnul mortal al egoului de a fi o operă elitistă. Aroganța și răceala inumană sunt tovarășii săi. Acest lucru este simbolizat în narațiune de baziliscul, șarpele care îi omoară pe alții doar pironindu-i cu privirea.

Hermione îl așază pe Harry pe calea cea bună. În Camera Secretelor, îl întâlnește pe tânărul Voldemort, care în copilărie și tinerețe mai era încă numit Tom Riddle („Enigma”). Harry ar fi fost o victimă sigură pentru bazilisc, dacă Phoenixul lui Dumbledore nu i-ar fi sărit în ajutor. Curajul are un efect magic prin apelarea la puterile supraumane, care, ele singure pot ajuta.

Așadar, Phoenixul  îi scoate șarpelui ochii. Aici întâlnim o paralelă cu mitul paradisului, ce-L indică pe Christos care, atunci când va veni vremea, va zdrobi capul șarpelui din interiorul omului.

De ce a fost atras Harry în Camera Secretelor? Tom Riddle, aspectul încă tineresc al egoului, găsise acces la partea feminină a lui Harry, la Ginny, care îl iubește. Aspectul feminin al psihicului este partea primitoare, care este deschisă multor lucruri. Chiar și în istoria Paradisului, femininul este poarta prin care forțele, care încearcă să separe pe om de ființa sa cea mai profundă, pătrund în conștiință pentru a-l controla.

Și totuși, ce este  bun? Ce este rău?

va urma partea 2 )

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: ianuarie 9, 2020
Autor: Jean Pierre Weber and Gunter Friedrich (Germany)
Fotografie: iKlicK auf Pixabay CCO

Imagem em destaque: