Inima bolnavă – Partea 5

Ființa umană poartă o dublă natură: este cetățean al celor două lumi. El este un nemuritor, fiul spiritual al Împărăției Cerurilor precum și un copil muritor, material al acestui pământ. Îl numim microcosmos.

Inima bolnavă – Partea 5

Să încercăm să facem încă un pas în profunzimea cunoașterii noastre de sine astfel încât să ne apropiem de înțelegerea misterului inimii și a întrebării de ce s-a îmbolnăvit. Pentru aceasta, am dori să aruncăm o privire asupra experienței noastre care este stocată în câmpul informațional universal numit Sophia perennis. Toate mărturiile înțelepciunii umanității și mesajul lor neclintit sunt extrase din această trezorerie cosmică atemporală.

Acolo vom afla că ființa umană are o dublă natură: este cetățeanul al celor două lumi. El este un nemuritor, fiul spiritual al Împărăției Cerurilor precum și un copil muritor, material al acestui pământ. Locuim în „templul” unui microcosmos spiritual în calitate de personalități muritoare.

Această ființă dublă cu „două inimi în pieptul său”, precum Goethe o descrie din experiența sa, posedă șapte aspecte esențiale în structura sa. Aici întâlnim, de asemenea, numărul special șapte, număr care se repetă în analogii ermetice cosmice pe mai multe niveluri.

Personalitatea muritoare posedă patru purtători:

1. forma fizică vizibilă;

2. corpul eteric invizibil, subtil, un corp vital energetic care pătrunde și înnobilează forma materială;

3. corpul astral la fel de invizibil, în care și prin care ne simțim emoțiile;

4. corpul mental energetic, cu ajutorul căruia gândurile noastre se dezvoltă și posibilitățile noastre creative se pot desfășura.

Această personalitate biologică cvadruplă a ieșit din evoluția biologică.

Odată cu dezvoltarea corpului mental, a capacității gândirii de sine conștiente, s-a dezvoltat conștiința egoului. Expresia „Cogito ergo sum”, care a fost formulată pentru prima dată de Descartes, exemplifică acest lucru. În același timp, există acum marele pericol al iluziei că ființa umană se vede pe sine ca apogeul creației și începe să modeleze lumea în funcție de propria voință, separată de cea a spiritului divin.

Doar o demascatoare cunoaștere de sine ne poate elibera de iluzia că starea în care suntem astăzi este deja scopul final al dezvoltării. Suntem, mai presus de toate, mijloacele cu ajutorul cărora esența noastră interioară cea mai profundă  poate atinge evoluția contiinței. Ken Wilber ne-a spus la sfârșitul secolului trecut că nu am ajuns decât la mijlocul evoluției. Friedrich Nietzsche ne-a spus, de asemenea, în „Zarathustra” că homo sapiens de astăzi are sarcina de a fi o punte de legătură între animale și suprauman. Dezvoltarea acestei ființe umane perfecte, care se poate vedea pe sine ca imagine a concepției divine, este posibilă numai dacă ne punem în slujba ființei spirituale nemuritoare a microcosmosului nostru. Aceasta constă în trei aspecte:

1. spiritul pur, numit și Atman,

2. sufletul nemuritor, denumit și Buddhi,

3. rațiunea superioară creatoare, numită și Manasul superior.

Aceste principii spirituale sunt înnăscute în noi, personalități muritoare, ca o sămânță. Majoritatea oamenilor nu sunt însă conștienți de identitatea lor spirituală și de înalta lor noblețe.

Inima noastră se află în centrul microcosmosului nostru. Acolo este ascunsă sămânța cerească a miezului nostru nemuritor de suflet, pe care o desemnăm simbolic ca „Roza inimii”. În învățăturile înțelepciunii asiatice, este de asemenea denumită „bijuteria din floarea de lotus”.

În viața noastră controlată mai mult sau mai puțin conștient, vom vedea dacă inima noastră este un templu al sufletului, un suflet, care este în unitate cu sufletul lumii și cu spiritul fără nume, sau dacă inima este un loc al muncii cu forțele inferioare, egoiste, în care domină dicotomia și ambivalența.

Primul duce la vindecare, al doilea la o viitoare ruptură și disperare.

Sarcina creatoare înaltă a ființelor umane constă în a nu își mai lăsa personalitatea inferioară, egocentrică să se manifeste ca un conducător în sistemul lor și în lume. Dacă s-ar lăsa să devină un servitor voluntar al sufletului lor spiritual-intrinsec, acesta îi va ghida cu înțelepciune, în conformitate cu ordinea creatoare, transformând astfel ființa muritoare, în cele din urmă, în nemuritoare.

Aceasta înseamnă o inversare conștientă și fundamentală dintr-o activitate centrată pe egocentricitatea noastră spre devotamentul centrifugal al Unio mystica cu sufletul lumii și cu ordinea lui înțeleaptă.

Dacă egoul refuză, reprimă sau ignoră pur și simplu îndeplinirea acestei sarcini pentru că se teme să se piardă, atunci sufletul-spirit intrinsec nu are altă posibilitate decât a-l ghida spre o perspectivă mai înaltă asupra sensului vieții sale, prin „viziuni”.

Sufletul în calitate de obstetrician pentru trezirea noastră spirituală

Acesta va fi apoi „ajutor pentru dezvoltare”, care se naște din iubirea pură, pe care ni-l oferă ființa noastră microcosmică, pentru a permite descoperirea unei noi conștiințe transpersonale dincolo de timp și spațiu.

Dacă ne uităm la aceste corelații fin țesute și începem să înțelegem că „prima cauză a stării de a fi bolnav constă în căderea din ordinea creatoare”, precum maestrul medicinii europene, Paracelsus, a afirmat, atunci și abordarea terapeutică a terapiei cardiace va avea o evaluare complet diferită.

O terapie pentru bolile de inimă, care vizează vindecarea cu adevărat a unei persoane, nu se poate limita niciodată la un tratament care va suprima simptomele doar prin măsuri farmaceutice și chirurgicale de reparare.

În situații de criză, aceste măsuri sunt întotdeauna indispensabile și deseori pot fi salvatoare, și, prin urmare, acestea sunt „la mare stimă” în zilele noastre pentru că medicinii moderne și industriei farmaceutice, precum și sistemelor de asigurări le pasă de o persoană, doar dacă aceasta s-a îmbolnăvit grav. Acestea manifestă puțin interes pentru măsurile de menținere a sănătății și prevenire a bolii.

Fiul Cerului și Copilul Pământului se ating reciproc în inima ființei umane. Prin urmare, contemplarea noastră în centrul inimii este cheia cunoașterii de sine. Acolo, ne vom întâlni sinele nostru adevărat și acolo vom găsi împlinirea de sine.

Dacă suprimăm sau ratăm această întoarcere spre interior, orbiți de iluzia importanței de sine, atunci vom avea nevoie de crize, pierderi și atacuri de inimă, prin care sufletul nostru ne admonestează să facem un pas către o nouă conștiință.

În special, în a doua jumătate a vieții, o inversare de la extraversiune la introversie este esențială. Acesta este adesea momentul în care inima se îmbolnăvește pentru a ne arăta necesitatea unei astfel de inversări fundamentale.

Să ne amintim că, dacă suntem pe o cale de inițiere, toate suferințele și toate bolile devin rampe pentru o viață nouă, care își găsesc sensul în experiența și mărturia unei realități transcendente.

Mijlocul vieții, ca prag către după-amiaza vieții, are propriul sens și sarcina sa intrinsecă. De acum înainte, nu mai este loc pentru dezvoltare, creștere și viață exuberantă, ci pentru interiorizare, dorința de a se reduce pe sine și contemplarea în centrul inimii.

Există o zicală care exprimă esența acestui fapt: „Dacă mori înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri.”

Liniștea inimii ca pântecele nașterii unei noi creaturi

Suntem conectați cu sufletul nostru doar dacă mintea care controlează a fost redusă la tăcere. Energia pură a inimii este forța de viață conducătoare. Centrul inimii precede timpul, logica inimii funcționează în afara egologiei minții.

Calea către această înaltă nobilitate care a fost păstrată pentru ființa umană în evoluție, conduce la liniștea inimii, prin care se poate menține o legătură constantă cu sinele nostru adevărat și cu sufletul lumii. În această prezență spirituală, în acest moment, suntem conectați cu omniprezența, în afara timpului liniar. Ajungem într-o conștiință absolută, care operează intercalarea orizontală precum și integrarea verticală și suntem purtați de o compasiune atotcuprinzătoare.

Să ne ascultăm inima și să o luăm în ambele mâini, pentru ca prin marea sa putere să devenim noi înșine schimbarea, pe care am dori să o vedem realizată în această lume. În Micul Prinț, cartea lui St. Exupéry, se spune:

„Poți vedea bine numai cu inima, esențialul este invizibil pentru ochii tăi.”

 

Literatură suport:

Sri Aurobindo: Viața divină, Sri Aurobindo Ashram Press, India

Dahlke Rüdiger: Herzensprobleme, Droemersche Verlagsanstalt, München 1990

Dispenza, Joe: Devenind supranatural, Hay House, 2017

Jan van Rijckenborgh: Misterul vieții și al morții, Rozekruis Pers, Haarlem

Schleske, Martin: Herztöne, Lauschen auf den Klang des Lebens, adeo Verlag, Asslar 2016

Wehr, Gerhard: Lebensmitte, Claudius Verlag, München 1991

Wilber, Ken: Sex, Ecologie, Spiritualitate: Spiritul evoluției, 2001

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: iulie 26, 2019
Autor: Dr. Dagmar Uecker (Germany)
Fotografie: SanduStefan via Pixabay CCO

Imagem em destaque: