Buddha

LOGON și calea lui Unu - partea 1

back to home pdf share

Ce este Logosul? Este cuvântul creativ care se exprimă în lume ca fiind sens, rațiune și putere. Logosul este puterea care izvorăște în natură și în nucleul spiritual al omului. Logosul exprimă existența lui Unu ca originea tuturor lucrurilor. Este cea mai înaltă sursă de inspirație; trăind-o - fie doar și pentru un moment - înseamnă că cele mai adânci și cele mai înalte aspecte ale sinelui izbucnesc.

Totul poate fi dedus din cel originar, totul rămâne înconjurat de el. În LOGON ar trebui să devină clar că cei doi rămân în Unul, separarea în unitate, unitatea în Unul. Unul posedă libertatea perfectă și transmite cât mai mult din el creației, atât cât aceasta poate suporta. Nimeni nu poate apuca Unul. Este transcendent, fără nume, de nedescris și de nepătruns. Și totuși, trebuie să vorbim despre el, căci totul se ridică din el și totul se străduie să se reîntoarcă la el. Pentru că Unu este scopul în care toate scopurile vieții se reunesc.

Logosul ne permite să facem acest lucru. Ne-a dat capacitatea de gândire. Și gândirea noastră se poate deschide către originea sa şi poate fi inspirată de ea.

Miturile ne spun cum Unu se prezintă ca masculin și feminin. Un filozof din vremurile străvechi (Philo din Alexandria) a spus: Logosului i s-au dat părinți divini și puri: Dumnezeu însuși ca tată, care este și tatăl a Tot și Sophia ca mamă, prin care Totul a luat ființă1.

În ceața primei polarități sfinte, prima conștiință s-a trezit: Logosul. Folosește mișcarea creativă a celor doi poli originari, pentru a da impulsuri în numele lor, care pot îmbrăca o viață în forme tot mai înalte.

Logosul generează realitatea în cercuri variate până la om. Omul poate perturba armonia originară a polilor și îi poate aprinde ca pe contraste. Ființă și neființă, construcție și deconstrucție, viață și moarte, bărbat și femeie, liniște și mișcare; nu mai sunt polii armonioși ai unității Logosului creativ: noi i-am transformat în opoziții antagoniste. Calea omului este lungă, confuză, întunecată - chiar dacă este întotdeauna în interiorul lui Unu.

Goethe spune că animalele au trăit într-un „cerc sfânt de formare de viață“. (în: Metamorphose der Tiere). Ele nu ating unitatea. Este însă diferit pentru om. Existența lui este sub semnul despărțirii. El se desparte și se destrămă prin el însuși.

Lukrez, un poet roman din secolul I î.Hr. a cântat un cântec de laudă spunând că, „Mai întâi un grec a avut curajul să-și concentreze ochiul muritor asupra cerului plin de zei și el a fost primul care a îndrăznit să spargă poarta încuiată a Mamei Natura într-o furtună puternică…. Și așa s-a întâmplat. Spiritul său curajos a fost câștigătorul și și-a pus piciorul departe de zidurile înflăcărate ale universului.”2

Ce au făcut grecii?

Ei au înțeles mintea. Gândurile sunt o parte a conștiinței noastre creative. Omul a început să-și concentreze gândurile asupra detaliilor. El a încercat să înțeleagă aparențele naturii, pentru a le putea controla. Și astfel le-a separat unele de celelalte, le-a diferențiat rupând unitatea. Prin urmare, “Mama Natură” nu i-a mai apărut ca un întreg.

De mult timp, miturile au dat omului baza existenței sale. El și-a recunoscut originea și destinația în ele și și-a găsit locul în lume prin intermediul lor. Dar apoi a venit timpul când miturile și-au pierdut puterea. Diversitatea lumii a devenit extremă, jocul forțelor, pe care omul le-a experimentat ca zei, a devenit mai confuz. În interiorul ființei sale interioare s-a dezvoltat un haos psihologic, pe care nu mai putea să-l îmblânzească prin mituri.3

Astfel, omul a luat în mână sabia minții. Cu această sabie a început să se opună forțelor naturii care l-au înspăimântat, identificându-le. A fost un fel de eliberare.

La început, mintea omului era "vertical" concentrată asupra originii lucrurilor. Primii filozofi greci au explicat fenomenul din ceea ce era mai presus de fenomenele originare. Au ajuns la suflet și de acolo la Logos.

Din perspectiva de azi, mintea lor a fost misterioasă și obscură. Multe cuvinte ale filozofului grec Heraklit rămân pline de ghicitori. Ele se bazează pe impresiile lumii sufletului, unde spiritul creativ poate fi experimentat.

Apoi a venit un moment în care mintea a fost concentrată orizontal. Și aceasta a fost o luptă pentru eliberare. A avut loc când Unu s-a retras din conștiința oamenilor. Autoritățile religioase au încercat să acționeze împotriva acestui lucru și au subordonat dorința de cunoaștere în conformitate cu scripturile religiei. Pentru a face acest lucru, ei au formulat dogme. Cu toate acestea, pe parcursul timpului acestea au fost din ce în ce mai puțin înțelese. Deci, au devenit „jachete strâmte”, din care oamenii s-au eliberat.

Oamenii curioși și gânditorii științifici au pătruns mai profund în aparențele naturii și au stabilit mintea orizontală. Așa-numita "renunțare galileană" s-a dezvoltat. Prin aceasta, astronomul italian Galileo Galilei și-a salvat capul de la închisoare la începutul secolului al XVII-lea. El a fost, alături de Johannes Kepler, Francis Bacon and René Descartes, unul dintre fondatorii științei moderne. Galilei a mărturisit că este catolic față de judecătorii bisericii și a explicat că își va limita cercetarea la întrebarea "cum" și va lăsa întrebarea "de ce" autorităților religioase. Astfel, modul orizontal a devenit domeniul minții, iar modul vertical domeniul credinței.

Astfel a început triumful științei

Cercetătorii s-au pregătit să cucerească natura. Ceea ce înainte a fost "Mama Natură", iubită și temută, a devenit acum ceva care să poată fi analizat, despicat și de pe urma căruia să se profite. "Natura lucrurilor se manifestă atunci când ne uităm la ele cu inima umană", a scris în 1620 Francis Bacon.4

Dorința puternică de cunoaștere care s-a concentrat doar pe exterior, a dus la dezvoltarea egoului în om, așa cum o știm astăzi. Descartes a văzut dovezile existenței sale în mintea sa. Egoul este cel care s-a dezvoltat în acest fel, și nu reflectarea orbitoare a lui Unu sau căutarea lui Unu de către om, care rămâne întotdeauna neîmplinită. Oare această căutare nu este ea o reflectare a căutării lui Unu?

Consecințele căutărilor noastre sunt profunde. Oamenii de știință se concentrează asupra infinității universului - și, astfel, ne reduc la pietre. Ei își limitează eforturile asupra fenomenelor naturale – și ne reduc și pe noi la un fenomen natural. Mintea științifică este legată de timp - și astfel ne vedem pe noi înșine ca pe un fluture într-un proces mondial care a început cu un big bang și ne-a creat ca o consecință a unei mutații accidentale.

Mintea orizontală se poate ea însăși ridica și înălța pe sine. Aceasta duce la abstractizare și matematică. În formule și termeni, recunoaștem corelațiile. Prin acestea, de asemenea, el strălucește, deși prin această abordare sufletul nostru nu se poate apropia de Unu. Numai puțini sunt capabili să experimenteze dimensiunile sufletului și spiritul creativ în armonie cu formulele matematice.

Oamenii de știință cer suveranitatea asupra interpretării existenței omului. În acest fel, conduc știința lor într-o criză, probabil asemănătoare crizei miturilor și dogmelor în timpul lor, pentru că omul vrea să meargă mai departe. O minte pur științifică nu poate explica sensul vieții. Astfel, suntem din nou în punctul de a ieși din cerc.

 

  1. Citat din Wilhelm Kelber, Die Logoslehre, Frankfurt am Mail 1986, p. 90)

  2. Citat din Jean Gebser, Ursprung und Gegenwart, prima parte, volumul 2, Schaffhausen 1986, p. 350)

  3. Vezi Gebser, p. 373

  4. Citat după Roland van Vliet în: Mensch und Erde, Wege zu einem inneren Klimawandel, Band 2, Stiftung Rosenkreuz 2010, S. 51

     

back to home pdf share