City, parking

Căutare

back to home pdf share

O ființă umană mereu caută ceva și mereu așteaptă ceva. Atunci când ceva se întâmplă sau atunci când găsește ceva, își dă seama că de fapt nu este acel ceva pe care îl căuta, îl aștepta. Şi plecând de la aceste experiențe cumulate, apare o convingere că de fapt menirea vieții este de a căuta, nu de a găsi. Este desigur în contradicție cu ce se spune în evanghelie: “ Caută și vei găsi. Bate și ușa ți se va deschide.” La fel este și cu dragostea. Ne îndrăgostim, dar în timp iubitul nostru își arată o față pe care nu o știam, și dragostea noastră începe să se stingă. Poate cineva să explice lucrurile acestea? Trebuie să lăsăm lucrurile așa?

Potrivit Rozacrucienilor, această dorința de a caută sau așteptările pe care le avem şi care se nasc din lipsa de esențial pe care o simțim şi care este dureroasă, ei bine acestea ne vin din memoria pe care o avem despre perfecțiunea pe care am pierdut-o şi care încă ne vorbește din inima noastră. Această amintire poate fi explicată prin prezența a ceva nemuritor în inima noastră. Prin urmare, în omul muritor există un element nemuritor care se simte inconfortabil în această lume perisabilă și care ne cere întoarcerea la neperisabil. Și astfel nicio realizare obținută în această lume de tranziție nu-l poate satisface pe nemuritorul din noi. El așteaptă doar un singur lucru: să-și recupereze starea de mult pierdută.

La fel este și cu dragostea. Nimic muritor nu se poate apropia de idealul nostru. Pentru că inima noastră așteaptă un ideal, pentru că ea știe că el există și că undeva poate fi găsit. Dar nu aici unde totul trebuie să moară, mai devreme sau mai târziu. Trebuie să fie undeva o lume perfectă și aceasta este ceea ce căutăm, aceasta este cea după care tânjim. Poate fi căutarea aceasta încununată cu succes?

În acest context îl putem cita pe Jan Amos Comensius „ Unum Necessarium” (Singurul lucru necesar). De ce ne chinuim inima, gândindu-ne că aceste dorințe înnăscute pentru lucruri mai bune nu vor duce nicăieri și că veșnicele încercări ale oamenilor de a obține succesul pe care îl caută, nu vor avea niciun rezultat? Dacă Dumnezeu nu a creat nimic în zadar (ceea ce şi filozofii au observat și este păstrată ca o infailibilă axiomă), cum ar fi putut Dumnezeu să planteze în inima omului o dorință cu rădăcini atât de adânci, dacă El nu şi-ar fi dorit să crească, să se îndeplinească. Este absurd să credem că un asemenea lucru poate fi adevărat.

Această ferventă asigurare, care este în concordanță cu inima noastră, este un lucru foarte liniștitor și reconfortant.

 

back to home pdf share