Bird

Întoarcerea spre Sinele Adevărat

back to home pdf share

Termenul „sine” apare frecvent în limbajul nostru uzual. Suntem obișnuiți să vorbim despre cunoașterea de sine, stima de sine și încrederea în sine. Totuși nu este foarte clar ce trebuie să înțelegem prin „sine” și cum este delimitat acesta de ego.

Termenul „sine” este adesea luat ca sinonim cu „ego”, iar autocunoașterea este luată drept conștiință a egoului. Sau avem ideea că sinele presupune mai mult decât egoul, anume că sinele conține egoul.

Id, ego și superego

Într-adevăr, psihologul Heinz Kohut și psihanalistul Donald Winnicott înțeleg sinele ca pe o instanță care merge dincolo de scopul egoului. Interacțiunea bebelușului și a copilului mic cu persoana care îl îngrijește, iar mai târziu cu mediul social, împreună cu experiența dobândită prin aceasta, toate conduc la formarea imaginii de sine, sau a autoreprezentării, după cum afirmă cei doi oameni de știință. Prin intermediul relației iubitoare și de empatie a copilului cu părinții, conform lui Kohut, un narcisism sănătos se dezvoltă în copil, care este sinonim cu o iubire de sine normală și o stimă de sine sănătoasă, în timp ce Winnicott afirmă că „adevăratul sine” se dezvoltă în locul unui „sine fals”.

Pentru amândoi, sinele cuprinde id-ul, egoul și superegoul, conform modelului structural al lui Freud, deci întregul subconștient al omului. Cu toate acestea, egoul este instanța care percepe conștient toate sentimentele, dorințele și gândurile, precum și realitatea exterioară. Sinele este descris destul de vag de către Kohut, care spune că „sinele ... este, precum realitatea ... incognoscibil în esență”. [1]

Omul pătrunde în atemporalitate

De asemenea, psihanalistul C.G. Jung descrie sinele ca fiind sufletul omului, astfel conectând termenul de „sine” cu aspectele spirituale și experiențele transpersonale. Pentru el, sinele nu este compus numai din psyche-ul personal cu conștiința egoului și cu subconștientul, ci și din subconștientul colectiv și din conștiința superioară. „Sinele ca om în sensul vast, care pătrunde în atemporalitate corespunde ideii omului primordial, perfect sferic și bisexual, prin virtutea faptului că acesta constituie o interogare reciprocă între conștient și subconștient. [2] El mai poate fi numit și ‘Dumnezeu din noi’. (...) Începuturile vieții noastre psihice par să izvorască inextricabil în acest punct, iar toate țelurile înalte și finale par să i se alăture.” [3] Jung afirmă că procesul de individuare este un țel în viață, care presupune dezvoltarea conștiinței pentru sinele propriu, respectiv a deveni un Sine prin absorbirea egoului în Sine. „Odată cu amintirea sinelui, țelul în viață este atins”. [4]

Aspectul divin

Literatura spirituală vorbește de asemenea despre sine, despre un sine mai înalt sau despre sinele adevărat, însă acest sine nu interrelaționează prea mult cu structura psihică, după cum cred mulți psihanaliști. Cu toate acestea, ca în cazul lui Jung, este văzut ca o manifestare a omului divin originar, care am fost cândva și înspre care trebuie să evoluăm din nou.

Jan van Rijckenborgh descrie acest om divin primordial ca fiind un microcosmos ce are o personalitate septuplă compusă din corpul material, corpul vital, corpul dorințelor, corpul mental, egoul superior al minții, țelul și conștiința. Primele patru corpuri ne formează personalitatea muritoare. Ultimele trei corpuri există doar în potențial, deși personalitatea nu poate încă să le perceapă conștient sau să se exprime prin ele. Acestea sunt adevăratul sine al omului, adică sufletul său spiritual care trebuie să coboare în primele patru corpuri și să se unifice cu ele. Aceste trei corpuri superiore sunt numite de către H.P. Blavatsky Înalta Treime: Manas – Buddhi – Atman. Aceasta caracterizează cele trei corpuri superioare ca sine superior sau suflet al omului. În „Vocea Liniștii”, scrie: „Înainte să treci prin prima poartă, trebuie să unifici cele două părți în Unu, sacrificând personalul Sinelui impersonal.” [5]

Realizarea adevăratului sine

În cartea sa „Pecetea Reînnoirii”, Catharose de Petri scrie de asemenea că pătrimea inferioară se sacrifică treimii superioare prin predarea de sine.

Mai mult, ea scrie: „Atunci cele trei superioare se vor trezi, iar cele patru inferioare vor deveni subiectul unui proces al transmutării și transfigurării, iar astfel se vor unifica în adevăratul om și în adevărata voință, împreună cu cele trei superioare, trezind la viață omul divin primordial.” [6]

Uniunea sinelui personal cu cel impersonal este posibilă datorită conexiunii dintre triada superioară a conștiinței cu capul și inima omului. Prin aceste două locuri, sufletul spiritual poate să își verse puterea eterică de vibrații înalte în corpurile inferioare ale personalității omului. Cu cât omul poate să se retragă din harababura emoțională a lumii, cu atât mai mult poate să perceapă această putere în inima sa și să reacționeze la ea.

Puterea psihică îl motivează la început să își purifice corpul său astral și pe cel mental până când aceasta se circumscrie în inimă printr-o naștere a sufletului. Cu ajutorul puterii spiritului care coboară în cap, omul devine capabil să lucreze la realizarea conștiinței sufletului-spirit și să îi predea acestuia conducerea din ce în ce mai mult.

În acest proces, Jan van Rijckenborgh diferențiază, însă, sinele „superior” de monadă. Sinele „superior” este definit ca o carapace exterioară a microcosmosului, care stochează experiențele tuturor încarnărilor de pe Pământ. Aceasta este, de fapt, karma, care a dezvoltat o conștiință și persistență proprie de-a lungul încarnărilor și care a devenit, astfel, un sine „superior”. Toate experiențele vieților trecute pot fi considerate o bogăție imensă de experiențe, dar trebuie de asemenea să fie depășită, la fel ca personalitatea „inferioară” cu ajutorul sufletului-spirit. „Atunci forma sinelui superior vechi va dispărea, iar străvechile lumini ale omului primordial, stinse de mult timp, vor radia în aurora unui nou răsărit.” [7] Astfel, omul ca microcosmos, capătă sufletul-spirit, adevăratul său sine.


[1] Kohut, Heinz, Narzissmus, Frankfurt a. M., 1976, p. 299
[2] Jung, Carl Gustav: Grundwerk C.G. Jung, Bd. 3, Olten, 1984, p. 250
[3] Op. cit. p.121
[4] Op. cit. p. 123
[5] Blavatsky, Helena Petrovna: Vocea Liniștii (p. 75 în ediția germană)
[6] Catharose de Petri, The Seal of Renewal (p. 26 în ediția germană)
[7] Jan van Rijckenborgh, Omul nou care vine (p. 151 în ediția germană)
 

 

back to home pdf share