pocket clock

A fi responsabil pentru timpul tău

back to home pdf share

Este adevărat, ne lipsește timpul pentru a face multe lucruri, dar mai presus de toate nu mai avem "timp liber" pe care să ni-l dedicăm nouă, sau avem foarte puțin timp, de obicei când suntem obosiți sau epuizați. Totuși, unde s-a dus timpul? Oare cineva l-a furat?

Cu aproape cincizeci de ani în urmă, scriitorul german Michael Ende a publicat "Momo”, o mică carte profetică în care imaginarii Oameni Gri literalmente furau timp de la ființele umane (ale lor "ore-flori"), arătând pretinsa inutilitate a timpului liber și fără griji... și promițând că dacă le-ar urma sfatul, ei ar putea "monetiza" tot timpul. În "Momo", Oamenii Gri au fost învinși datorită alianței cu Stăpânul Hora, Stăpânul Timpului. Dar dacă ne uităm astăzi la viața umană, în realitate, câștigătorii ar putea fi Oamenii Gri!

"Nu avem prea mult timp, dar pierdem foarte mult. Viața este suficient de lungă dacă este bine folosită, și ne-a fost dat suflul pentru a împlini lucruri mari, dar când acesta se scurge în disipare și inerție, atunci când nu este cheltuit într-o activitate bună, atunci ne dăm seama că timpul a trecut fără o realizare. Nu avem o viață scurtă, dar ne-o facem scurtă."

Când Momo îl roagă pe Stăpânul Hora să împiedice Oamenii Gri să fure timpul

ființelor umane, el răspunde: "Nu, nu pot, pentru că oamenii trebuie să decidă cum să-și petreacă timpul, iar ei trebuie să-l apere. Pot doar să distribui timpul".

Dacă este adevărat că fiecare ființă umană este responsabilă pentru gestionarea timpului, este necesar să considerăm că timpul conține un mister, la care vom încerca acum să privim mai îndeaproape. Ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde... măsurarea timpului pare a fi aceeași pentru toată lumea de astăzi. Timpul "marcat" de ceasurile prin satelit este valabil pentru toată lumea, dar fiecare dintre noi știe un timp pe care l-a experimentat ca fiind foarte lung, sau lungi perioade de timp care s-au scurs cât ai clipi din ochi... De ce percepția timpului nu este întotdeauna aceeași? Ce face fluxul minutelor atât de "elastic"? Poate emoția? Sau conștiința? De ce momentele care preced un eveniment posibil durează mult timp și conțin o conștiință care uneori îmbrățișează o viață? De ce o mare dragoste, care durează doar câteva luni, are un spațiu atât de mare în amintirile noastre?

Conștiința este unul dintre atributele principale ale sufletului, iar emoțiile, sentimentele, și gândurile sunt elemente care, în primul rând, hrănesc conștiința; putem spune astfel că există un "timp al corpului" și un "timp al sufletului".

În ceea ce privește "timpul corpului" trebuie să ne amintim că prima măsurătoare de timp o constituie bătăile inimii – gândiți-vă doar că durata de un minut - șaizeci de secunde - cuprinde, în general, puțin peste șaizeci de bătai ale inimii. Corpul, prin urmare, se aliniază cu "ora ceasului" și își reglementează funcțiile.

Despre "timpul sufletului", intrăm într-un domeniu mult mai variat, deoarece sufletul își poate asuma conotații și caracteristici foarte diferite. Prin natură, sufletul – precum Platon a spus - poate fi foarte aproape de corp, precum și foarte aproape de Spirit, depinzând de orientarea și starea sa de dezvoltare. Prin urmare, putem experimenta fluxul timpului în diferite moduri, în funcție de mai mulți factori.

 

Două tipuri de timp

Grecii antici foloseau doi termeni distincți pentru a numi timpul: Cronos și Kairos.În timp ce primul se referă la timpul cronologic și secvențial, linia trecut-prezent-viitor, cel de-al doilea indică un timp indefinit în care "ceva special" se petrece.

Dintr-un punct de vedere individual, personal, motto-ul "Carpe Diem" este un exemplu tipic de acțiune care are loc în timp în Kairos. Dintr-un punct de vedere spiritual, putem observa că în Noul Testament termenul Kairos indică "timpul în care Dumnezeu acționează ".

Chiar și în tradiția precolumbiană a indienilor din America Centrală, două tipuri de timp erau cunoscute: Tonal și Nagual.

Timpul Tonal este "timpul linear" al vieții zilnice, timpul în care o oră durează 60 de minute. Timpul Nagual este în schimb "timpul spiritual", un timp fluid, în care experiența duratei este variabilă. Timpul Tonal este uni-dimensional, în timp ce Timpul Nagual este podul dintre două dimensiuni: dimensiunea individuală interioară și dimensiunea unei alte lumi, a lumii spirituale.

Este numit și infinitul ciudat, care nu poate fi reprodus în cuvinte, deoarece poate fi experimentat numai în interior. În timpul Nagual conștiința ființei umane pune întrebări de genul "Cine sunt? Ce înseamnă viața pentru mine? Ce rămâne din mine, o dată dezbrăcat de rolurile mele și presupusa mea identitate? Există un nucleu spiritual în mine? Care este cea mai profundă aspirație a mea?" Când simțiți o astfel de stare de a fi, chiar și pentru perioade scurte de timp, timpul Nagual devine indispensabil, altfel devii agitat, stresat, nefericit.

În civilizația noastră occidentală vorbim uneori despre timp și Eternitate, dar aceste concepte au fost profund greșit înțelese, deoarece, în general, se crede că timpul este ceva care este mereu nou, diferit, schimbându-se constant și evoluând, în timp ce eternitatea în mod fundamental este o reprezentare statică, ca o realitate concretă și mereu egală cu ea însăși.

Istoria ne arată, în schimb, că acest timp urmează cursuri și recursuri, printr-o dezvoltare ciclică și repetitivă, ca și cum nu ar fi cu adevărat liniar, ci mai degrabă, circular și închis în sine (de la zi la noapte, de la primăvară până la iarnă și apoi din nou până la primăvară...) în timp ce eternitatea este "prezentul viu", secvențele continue ale momentelor unice și irepetabile care scapă de controlului rațiunii.

Există o cale de a merge de la Cronos la Kairos, de la Tonal la Nagual, din timp către eternitate? Unde este ușa care leagă aceste două lumi?

Simbolul crucii, un simbol străvechi existând chiar înainte de a fi folosit de religia creștină, ne arată intersecția "timpului orizontal linear", succesiunea lineară trecut-prezent-viitor cu "timpul vertical-spiritual", în afara timpului.

Pe de altă parte, omul, atunci când își întinde brațele, este un exemplu perfect al crucii vii, și ați putea întreba "Care este punctul central la intersecția celor două braţe?", deoarece chiar în acest punct Cronos și Kairos, Tonal și Nagual, timpul și Eternitatea intră în contact.

Omul se află la intersecția timpului (și spațiului) cu Eternitatea. Ființele umane au, prin urmare, o anumită perioadă de timp, scurtă sau lungă, în funcție de modul în care o vor folosi. Ei au un corp cu un termen limită (care este necunoscut), dar au și un suflet care ar putea fi capabil să treacă granița ce separă cele două lumi.

Oamenii sunt pierduți în timp și spațiu, până când își dau seama în sfârșit că este indispensabil să descifreze Misterul Vieții. Atunci ei aleg un mod de existență care îi va conduce mai devreme sau mai târziu la Gnoză, Cunoașterea originilor lumii și ale Logosului. Acum totul este înșelăciune pentru ei, totul are un alt sens, deoarece existența lor devine un flux continuu de "acum", și în fiecare "acum" ei își pot modela propria realitate.

O ființă umană în această stare își însușește înțeleptul percept al lui Seneca: "Prinși în vortexul afacerilor și al angajamentelor, oamenii își consumă viața, mereu nerăbdători în legătură cu ceea ce se va întâmpla și plictisiți de ceea ce au. Oricine își dedică fiecare moment din timpul său evoluției sale, oricine trăiește ziua precum ar fi toată viața lui, nu așteaptă și nu speră pentru mâine".

 

back to home pdf share