terre sacrée

Pământul sacru

back to home pdf share

Acest text a fost citit în timpul evenimentului „24 de ore de meditație pentru Pământ” din Toulouse. Această acțiune, care are loc și în alte orașe ale lumii, încearcă să ne reamintească natura sacră a Pământului și să invite factorii de decizie ai lumii să adopte o nouă poziție pentru viitor.

„Într-o zi, un copil a venit spre mine și m-a întrebat:

- Când voi fi mai în vârstă, pot să trăiesc oriunde vreau?

- Desigur, i-am răspuns, Pământul nu aparține nimănui. Oricine are libertatea să-i descopere frumusețea și să se stabilească oriunde ar dori.

Dar, chiar în timp ce rosteam aceste cuvinte, mă întrebam dacă era într-adevăr adevărat. M-am gândit că erau niște locuri pe Pământ pe care nu le-aș recomanda. Conflictele, geopolitica, distrugerea ecosistemelor, prădarea resurselor, poluarea și problemele climatice au dus la nesiguranța multori oameni, determinând fluxuri de migrație forțată, cum nu au mai fost întâlnite până acum. Astăzi noi nu mai putem spune unui copil: ești liber să mergi oriunde vrei pe Pământ.

Planeta Pământ a devenit o proprietate, un spațiu privat, râvnit uneori, sau, din contra, abandonat. Ne apartine Pământul, ca planetă, cu adevărat? A devenit el oare victima agresiunilor umanității? Cum ne concepem locul de viață?

Planeta albastră – cu speranța că niciodată nu va deveni planeta cenușie - este un organism. Este dotată cu sensibilitate, terminații nervoase, fluide vitale, plămâni, o viaţă plină fremătândă şi o inimă magnetică; este un corp animat. Respiră, se mișcă, dă viața și ne poartă pe deplin grija. Ce am fi fără ea? Cine ne hrănește? Cine ne primește venirea pe lume cu bucurie? Cine ne protejează de radiațiile cosmice? Cine este locul vieților noastre, al proiectelor noastre și al civilizațiilor noastre? 100% din ceea ce realizăm este posibil datorită Pământului, chiar și trimiterea unei sonde spațiale la marginea spațiului.

Planeta noastră este sora noastră.

Suntem fabricați dintr-un material diferit? Atomii care ne fac corpul și cei de pe Pământ provin de la aceleași stele. Baza organismelor vii - hidrogen, oxigen, azot și carbon - este praf de stele. Împărtășim cu planeta noastră aceeași moștenire. Această unitate atomică, care este intrinsecă constituțiilor noastre, reprezintă mai mult decât o simplă dată științifică. Pământul și omenirea sunt una. Destinele noastre sunt inseparabile. De aceea nu ne putem gândi la viitorul omenirii fără să ne gândim la cel al Pământului.

Urmând această cale, ne putem ridica viziunea deasupra aparențelor exterioare. Omul este doar un corp? Doar un spirit? Nu. El este o ființă spirituală, un corp posedând în inima sa un fragment de lumină, un germene de viață nemuritoare. Dacă Pământul și omenirea sunt una, atunci și planeta noastră posedă toate aceste dimensiuni. Este Pământul, dar este și Pământul ceresc, generând de la soarele său central viața care nu are sfârșit.

Viața este sacră. Ființa umană este de asemenea sacră. Deci, este și Pământul. Prin urmare, este chiar concepția noastră despre viață cea pe care trebuie să o reinventăm. Omul poartă toate aspectele Pământului în sine însusi. Conform conștiinței care îl călăuzește, el este martorul măreției planetei noastre.

Eu sunt Pământul.
Eu sunt oceanele și văile.
Eu sunt munții care se ridică să gâdile cerul.
Eu sunt râurile care ne străbat ținuturile.
Eu sunt piatra, nisipul și pământul.
Eu sunt cerul, norii și vântul.
Eu sunt focul ce îți furnică măruntaiele.
Eu sunt florile, atât de frumoase și animalele, atât de diverse.
Eu sunt oamenii tuturor popoarelor și tuturor timpurilor.
Eu sunt Aurora boreală, care luminează cerurile.
Eu sunt Sufletul lumii, care primește și reconfortează.
Eu sunt Fiorul care ne aprinde sufletele.
Eu sunt Spiritul viu care arde în inimile voastre.
Eu sunt Mama celor vii.
Eu sunt Pământul.”

back to home pdf share