pixabay

O nouă claritate

back to home pdf share

Era o zi înnorată. Toată dimineața și chiar spre prânz prezența a ceva arunca un văl asupra ochilor mei. Era ceva ce persista în mintea mea. Nu putea fi smuls de acolo, nu putea fi numit. Deși am presupus că motivul pentru aceasta poate fi un eveniment care mi s-a întâmplat de dimineață, nu știam ce mă deranjează. După-amiază, nici măcar un bun prieten nu a reușit să mă înveselească cu adevărat. Am mers împreună la cumpărături. La o casă, am văzut o tânără mamă împingând un cărucior cu un copil mic. Copilul avea părul lung și negru și arăta ca o păpușă. Din nou și din nou, a trebuit să mă uit în ochii lui de un albastru închis. Am schimbat câteva cuvinte cu mama.

În timp ce priveam copilul, am uitat de mine. Mai târziu, am descoperit că sufletul meu putea din nou să respire liber. Coșmarul inexplicabil dispăruse. Am observat că soarele strălucea, am devenit ușoară și am glumit pe drumul de  înapoiere cu prietenul meu. Am fost încântată să descopăr din nou bucuria din inima mea.

Ce se întâmplase? Ființa mea cea mai interioară s-a odihnit. A fost copilul care a reprezentat ceva pur pentru mine.

Fără judecată am perceput copilul mic complet imparțial. Am tăcut. Eu și prietenul meu am văzut copilul ca pe un miracol al creației. Și el a fost atins, de asemenea.

De fapt, divinitatea este descoperită în fiecare creatură, în fiecare ființă vie, chiar în toate, fie într-o rază mică de lumină care pătrunde prin norii întunecați, fie într-un stol de păsări ce își schimbă forma între sferică și eliptică, care se apropie și se depărtează din nou. Fie că este vorba despre o floare albastră cățărătoare, despre multitudinea de fluturi care zboară în jurul unui tufiș sau despre un copil mic ce face primii pași stângaci, divinitatea se dezvăluie pe sine.

A uita de sine este singura modalitate de a percepe aspectele divine în lucrurile pământești și de a te bucura de ele. Aceasta se întâmplă într-o secundă, în momentul prezent, imediat. Nu este timpul cu viitorul și trecutul lui, ci clipa este cea care ne prezintă această revelație. Clipa întotdeauna cuprinde eternitatea. Dacă uităm de noi înșine ceva foarte luminos în noi se deschide instantaneu și inima noastră devine lumină. Ne simțim liberi și ușori.

Ne simțim ca și cum am ieși dintr-o pădure întunecată într-o lumină strălucitoare, respirând cu ușurință. Suntem bucuroși să vedem claritatea cerului de deasupra noastră pentru că tânjim după lumină: conștienți de strălucirea zilei și inconștienți – de lumina divină. Dacă nu mai dorim să fim importanți, devenim capabili să percepem această lumină, această nouă claritate.

back to home pdf share