Sun behind Clouds

Între conspiratorii și voluntarii pentru Lumină

back to home pdf share

Ne întrebăm adesea… poate Școala Spirituală, care este viața noastră așa cum este astăzi, încă să își îndeplinească scopul de a susține ființele umane plasate înaintea misiunii lor spirituale? Nevoia de a răspunde la întrebările Sfinxului, întrebările inevitabile despre sens, a devenit imensă. Trebuie să găsim răspunsuri rezonabile care să fie compatibile cu scopul vieții noastre. Nu pare oare că răspunsurile la aceste întrebări perene sunt amenințate în acest moment?

Se pare că orice inițiativă născută dintr-o aspirație dreaptă este imediat

contestată. Orice idee, sau ideal, este făcut ineficient de nenumăratele bariere ale economiei, ale prestigiului sau pur și simplu de barierele create de ignoranță. Prin urmare, multe inițiative rezonabile sunt condamnate încă de la început. Birocrația, corupția, lăcomia, scepticismul, declinul, apatia: generozitatea oamenilor dispuși nu găsește un răspuns pozitiv din partea celor care nu cunosc sau nu aplică regulile de bază ale coexistenței fructuoase.

În dinamica epuizantă a jocului contrariilor, între cei care răspândesc știri despre evenimente fără precedent, atingând limitele a ceea ce este posibil,

și cei care își acoperă ochii și urechile, astfel încât să nu fie nevoiți să vadă sau să audă (refuzând să fie conștienți de ceea ce se întâmplă și astfel nu vor avea  probleme) – este inevitabil să nu ne întrebăm adesea ce posibilitate poate fi exprimată, ce posibilitate poate fi utilizată, de exemplu, de un tânăr cu potențial, care privește către lume. Dacă ar fi știut ce-l așteaptă venind în această lume, ar mai fi acceptat provocarea?

Cu toții am acceptat provocarea cerută de necesitatea de a ne îndeplini destinul, determinat de un trecut individual și colectiv (karmic), un destin care nu poate fi întârziat, care este absolut și necesar. Provocarea este să fim aici și acum, într-o lume care își atinge dramatic declinul, și care își ascunde frumusețile în spatele perdelelor de fum otrăvitor și al grămezilor de deșeuri. Și, de asemenea, își ascunde înțelepciunea în tăcerea celor care știu, dar care totuși nu se pot exprima în totalitate, nu pot acționa cu adevărat, având în vedere puterea copleșitoare a celor care conduc.

Semnificația care stă la baza vieții noastre trebuie reevaluată. Propria noastră cultură trebuie reconsiderată. Nu esența, ci forma în care este exprimată.

Prin urmare, ne întrebăm: ce cunoaștem despre forțele care constituie lumea, această lume? Fizicienii ne spun că știm doar 4-5% din dinamica şi forțele existente. În lumina acestui fapt, trebuie să punem sub semnul întrebării aroganța încercărilor noastre de a interveni și de a planifica un viitor ideal pe Pământ când, de fapt, știm atât de puțin despre acesta. Și este aroganță când vedem un declin în lumea din jurul nostru, când ar putea fi cu ușurință o proiecție a disperării noastre deznădăjduite.

Cu toate acestea, Lumina strălucește peste tot, chiar dacă întunericul nu o recunoaște: încă strălucește în frumusețea sa originară, chiar și în mijlocul gunoiului. Și ea vrea să ne înțelegem viața.

O suspiciune se strecoară, suspiciunea că este în desfășurare un proces mondial major. Căci nu este oare această lume o reflecție onestă în oglindă a tot ceea ce am neglijat de mii de ani: inclusiv și în special căutarea curajoasă și liberă a sensului, și încercările care decurg din aceasta, pentru un comportament corect? Se pare că acum ni se cere să ne corectăm greșelile.

Da, totul a fost cauzat de căderea noastră în autoînșelăciune, în conștiința dualității, critică și separare, și „eu” sunt o parte esențială a acesteia – nu doar un „consumator”, ci un cocreator. Fără a realiza aceasta, continui să atrag toate aceste experiențe care mă vor învăța ceea ce nu am realizat până acum. Atâta timp cât sunt implicat în ele, atenția mea este îndepărtată de la singurul lucru necesar: Iubirea care mă face conștient și responsabil pentru tot și pentru toată lumea. Adesea uităm că noi înșine suntem o imagine a ființei umane originare, a microcosmosului care poartă imaginea Luminii care ne-a conceput, cu toate caracteristicile sale. Simt chemarea din toată inima mea. Recunosc razele imperceptibile ale misterioasei Lumini care se extind în interiorul meu, până când fiecare strat al cochiliei mele este pătruns și inima mea este mișcată. Și totuși, îmi amintesc că această Lumină se poate uni cu Lumina nenumăratelor inimi, și poate schimba soarta lumii. Atât lumea exterioară, cât și cea interioară, personală și colectivă. Căci toate sunt una.

Sunt încă în viață, în mod miraculos nevătămat în acest haos. Poate un pic lovit de boli, tot felul de suișuri și coborâșuri, care au o semnătură și o semnificație personală. Dar încă trăiesc. Ce sau cine mi-a îndrumat pașii și pe cei ai nenumăraților tovarăși de călătorie? Ce mi se cere de fapt?

Mă întreb: are sens să dăm semnificație unui lucru, la ceva, când majoritatea sufletelor din jurul meu nu o înțeleg? Da, are. Pe lângă nevoia de a cunoaște și de a avea grijă de alții ca și cum ar fi eu, am de asemenea o obligație față de Pământ. Nu doar față de Pământ, ci față de întregul sistem solar, și mai mult, față de întregul univers. Ceea ce este jos se aseamănă cu ceea ce este sus … și fiecare parte afectează întregul, și ce se întâmplă într-o parte se întâmplă peste tot în marele întreg. Înțelepciunea fizicii moderne este în conformitate cu înțelepciunea lui Hermes!

Aici găsesc cheia. Ceea ce se întâmplă în mine se întâmplă în fiecare atom din afara mea. Impulsul care îmi conduce inima se extinde în vastul spațiu din jurul meu și în spațiul infinitezimal din interiorul fiecărui atom al ființei mele. Acesta este adevărul strălucitor care îmi dezvăluie legătura dintre micul gând pe care îl pot exprima și marele plan care mă privește și care mă conține! Pot cu adevărat să văd sensul în care viața mea este o parte; fiecare respirație, fiecare clipire a ochiului se reflectă în realitatea mai mare. Dacă forța care ne mișcă este forța iubirii, ecoul va fi iubirea; dacă suntem mișcați de gânduri de ură, de dispreț sau de dezamăgire, efectul va fi suferința separării.

Iubirea este contagioasă. Iubirea este creativă. Găsește resurse, ghicește soluții, completează totul. Duce totul la împlinire. Se mișcă aproape de noi, intrând pe vârful degetelor pe ușa conștiinței noastre. Poate că am vrea să o respingem, temându-ne că nu este suficientă ca să răspundă la orice catastrofă care amenință viața. Și totuși este singura opțiune când, epuizați de a ne proteja în mod continuu de orice lovitură a lumii, ne întoarcem la noi înșine și putem vedea ceea ce este evident: este posibil să realizăm soluția doar prin noi înșine. Nimeni nu o poate face în locul nostru. Prin trezirea responsabilității noastre, putem transforma fiecare acțiune pasivă într-o forță care „mișcă totul”, capabilă să înlocuiască nenumăratele forțe distrugătoare care ne tulbură lumea.

Putem schimba fiecare gând, impulsul fiecărei forțe, fiecare esență, prin aplicarea esenței fundamentale a vieții. Doar pe această bază este posibil să realizăm Pământul de mijloc, Arca, singura care ne poate duce Acasă.

back to home pdf share