Îmi spăl dinții și îmi urmăresc gândurile ce-mi adie prin minte. Le privesc de parcă ar fi puternice valuri ale mării.
Dar, de data aceasta, apa ce-mi curge prin cap este tulbure, plumburie la culoare, groasă și grea.
Urmăresc cum se formează gloanțe din materia mentală plumbuită. Gândurile devin agresive și agravante. Se învârt ca niște luptători în jurul subiectului unei anumite relații și se pregătesc să tragă. Au identificat ținta, au găsit partea vinovată și într-o clipă va avea loc o execuție mentală, împușcând inamicul cu argumente precise și bine planificate în prealabil. Privesc totul, observ traiectoriile, rutele uzate ale logicii, orbitele sale magnetice, care, asemenea unor lipicioase pânze de păianjen, atrag de la sine fluturi negre de gânduri prezente în atmosfera Pământului. Sunt atrase de matricea ce există în jurul meu, de cheia vibrațională și de o anume foame prezentă în mine ce necesită o hrană adecvată.
Sunt asemenea unei vii biblioteci, plină de lianți în care există diverse matrice și modele de gândire. Pe baza lor, scriitorul prezent în sistemul meu creează povești, basme, drame, romane de război, romanțe și moravuri … la care particip ca și cum aș fi într-o ciudată transă…
Îmi readuc gândurile în corp. Ca și cum ar fi presetate, mâinile îmi șlefuiesc dinții. Iar conștiința urmărește tot acest marțial spectacol ce are loc în mintea mea. Îmi adun toate forțele pentru a rămâne concentrat. Știu, conștiința mea actuală este asemenea unui echilibrist pe o frânghie întinsă peste un abis. O mișcare necugetată și mă voi prăbuși, din nou, în abisul inconștienței, hipnozei și somnului. Și, asemenea cobrei, voi urma cântecul fachirului, cântând o melodie de gânduri ce mă vor seduce și mă vor conduce să acționez în conformitate cu una dintre matricele proiectate asupra personalității mele.
Am terminat cu spălatul dinților. Mă întorc în sufragerie, mă așez pe scaun, închid ochii și mă scufund în câmpurile mele interioare. Prin puterea deciziei, pătrund prin luminoasa poartă ce duce spre împărăția lui Poseidon. Poseidon a fost înghițit de Chronos – Domnul Timpului și al Spațiului. Timpul și spațiul sunt principalul software al regatului său. Marile corpuri cerești și traiectoriile deplasărilor lor țes, pentru el, din energii planetare și multicolor stelare – o tapiserie gigantică, multidimensională a realității.
Sunt una dintre nenumăratele sale celule. Țesut, asemenea unei mărgele, într-o tapiserie, servesc pentru a-i hrăni cu energie pe Chronos și pe paznicii lui. Am ceva ce Chronos nu îl are. Am acces la Luminile Mărilor Ancestrale, la energia de care Chronos are nevoie ca aerul. Deci, sunt o baterie care îi alimentează pe el și sistemul său. Un sclav prins în capcana spațiu-timp. De obicei, rătăcesc prin labirinturile trecutului și ale viitorului ce-mi captează energia. Uneori, însă, reușesc să o păstrez pentru mine însămi. Sunt momentele în care mă cufund în Acum. Acum este eternitatea. O eternitate furată, din mine și din miliarde de alte ființe, de către fabrica de visuri; fabrica de iluzii.
Mă reîntorc în corp, în momentul prezent. Lupt pentru înțelepciune.
Îmi scufund conștiința în marea luminoasă a tăcerii. Poseidon mă ia în brațele lui și mă alintă. Prin forța ordinului său, valurile dure sunt reduse la tăcere. Apa devinede blândă și receptivă. Delicată și sensibilă. Poate fi așa, deoarece o transformă cu puterea sa. Apare pacea și înțelegerea. Răbdare și acceptare. Încredere.
Singura cale care duce la salvarea din gura lui Chronos este iubirea atentă, înconjurată pe de o parte cu înțelepciune, iar pe dealta, cu putere. Este sfântul trident al lui Poseidon, cosmica furcă sacră, cu care stabilește direcțiile și căile fluxului de apă cărui îi este conducător.
Vreau să mă eliberez din captivitatea lui Chronos – acest puternic Leviatan, Balena, care a înghițit o parte din apele sacre și a numit-o lumea lui. Vreau să ies din cătușele corpului, care se strâng în jurul meu asemenea unor fălci. Corpul mă amețește și mă hipnotizează. Eu vreau sa merg acasă! Port acest gând în mine! Fiecare moment de atenție, observare liniștită și conștientizare a locului în care sunt și a ceea ce mi se întâmplă, care sunt gândurile și sentimentele mele și dacă aparțin lui Chronos sau lui Poseidon – acesta este un alt pas care mă apropie de Sursă.
Recunosc programele hipnotice. În lumea Chronos, materia este sacralitate. Corpul, banii și obiectele sunt făcute din el. Corpul poftește plăcerea, poftește luxul. Controlat de matrice și simțuri nu cunoaște Lumina pură; știe doar lumina reflectată și afișată pe pereții pântecului balenei. Unul prinde aceste lături asemenea unui nebun, dar acestea trec printre degetele lui și alunecă din mâinile sale. Încearcă să prindă dragoste, dar asemenea unei molii, se agață de o altă ființă umană. Acesta oferă doar reflexia imperfectă a luminii, deformată de matrice. Încearcă să prindă înțelepciunea și absoarbe cărțile pline de programele și tiparele lui Chronos. „Înțelepciunea” acestei lumi – o colecție toxică, indigestă de instrucțiuni privind generarea suferinței la toate nivelurile vieții. E sătul de acest lucru. Încearcă să prindă puterea și începe să-l imite pe Leviatan, să distrugă și să devoreze pe cei care îi stau în cale. El încearcă să prindă bogăția și distruge natura pentru a o crea. Dar bogăția pe care această lume o are de oferit, poartă în sine sămânța morții. Ceea ce a ieșit din distrugere este marcat de ea. Bogăția își pierde treptat strălucirea și este supusă coroziunii, degenerării, oxidării și morții. Omul cade în cercul vicios al cumpărării și aruncării obiectelor. Se înconjoară de materie rece, în timp ce inima lui devine din ce în ce mai împietrită, datorită lipsei de căldură.
Și, în sfârșit, după milioane de încercări lipsite de succes în a captura fericirea, deodată, apar disperarea și depresia, goliciunea și cenușa sufletească. Omul vede că mâinile lui sunt goale. Unde sunt? Cine sunt? În ce lume trăiesc? Vanitate, totul este doar vanitate!
Știu că există o altă lume în altă parte! Fără luptă, moarte, pierdere ori suferință. Fără a devora și digera. Plină de binecuvântare și tăcere. În care toată lumea este fericită. Inima este poarta către acea lume. În inima există o picătură strălucitoare a apei lui Poseidon. Odată observată, își urmează vocea, începe să dărâme peretele, creând calea de ieșire din tărâmul umbrelor.
Căderea peretelui este în continuă creștere și este din ce în ce mai multă lumină în mine și din ce în ce mai puțin umbră. Trebuie să fiu atent și vigilent tot timpul pentru a distinge Lumina de umbre, în orice moment! Pentru a nu fi păcălit de șoapte false, pentru a urma ceea ce este important. Știu, cheia este dorința de libertate MAI PRESUS DE TOATE în această lume. Vibrația acestei dorințe, a acestui dor trebuie să fie atât de puternică încât să pătrundă prin zidurile închisorii. Rămân atent și rezist ispitelor ce încearcă să mă hipnotizeze din nou. Rămân atent și îndeplinesc Nevoia pe care o aduce momentul prezent. O saturez de conștientizarea mea. Sunt în Acum, pas cu pas redobândesc eternitatea pierdută.
