two birds

Șapte niveluri ale conștiinței Sufletului – Partea 1

back to home pdf share

Cele 7 niveluri ale dezvoltării Sufletului, așa cum au fost formulate de către Catharose de Petri și Jan van Rijckenborgh, au fost întotdeauna ceva greu de accesat pentru mine, dar și ceva misterios.[1]

Încă de la început am avut dificultățile mele în privința conceptului de etape. Acestea creează imaginea unei căi liniare, planificabilă și gestionabilă. Dar nu pot, chiar și cu cea mai bună voință din lume, să îmi descriu Calea ca fiind liniară. Mai degrabă merg înainte, uneori înapoi, mai în zig-zag, mai intuitiv, puțin haotic, dar în niciun caz după o "hartă".

Iar "pașii" pentru mine sunt mai degrabă mici pași. Un pas îl pregătește pe celălalt. Sunt pași spre interior, ca în interiorul unei cochilii. Simt clar că între pașii individuali nu există nimic care să îi despartă. Îi experimentez ca alunecarea imperceptibilă dintr-o cameră în alta. Toate aceste camere par să se afle una în alta ca niște sfere. Le experimentez ca spații permeabile, ca "celule-spații permeabile ale sufletului", în care se dezvoltă ceva asemănător unui  „flux”, din care pot crește vindecarea și refacerea. Aceste spații permeabile mă conduc într-o altă dimensiune a conștiinței. Aici există legi complet diferite de cele ale logicii. Deși devine din ce în ce mai concentrat spre interior, ele conduc la o întindere și o deschidere completă spre exterior.

Prima stare de suflet: Sufletul sângelui – Pasul Contactui

Începutul este de maximă importanță. Ce se află la început? Este sufletul sângelui. Carnea și sângele vorbesc despre corpul meu – ele nu sunt ceva separat.

În ceea ce privește conștiința sufletului meu, corpul meu îi aparține. Corpul meu este instrumentul prin care sufletul vrea să-și cânte melodia; corpul meu îi permite dezvoltarea sau îi poate sta în cale. Corpul are nevoie de atenție și îngrijire atentă. Personalitatea mea poate deveni un "martor fizic" al Spiritului. Despre ce Spirit este vorba? Este vorba despre Spiritul care vrea să se cufunde în materia cea mai adâncă, în trup. Deci este bine să percepem și să cunoaștem corpul în toate fațetele lui:

- în foamea lui pentru satisfacție,

- în vălul lui pasionat de nevoi de apropiere și de atingere,

- în expresia sa uneori efervescentă, uneori reținută a sentimentelor și stărilor de spirit,

- în mișcarea sa pendulară între tensiune  și relaxare, între inspirație și expirație.

Toate acestea îi aparțin corpului; toate acestea sunt lăsate să fie, toate acestea le pot lăsa așa cum sunt, fără nicio judecată. Dar dincolo de toate acestea, mai există ceva: orientarea mea către fundalul spiritual-emoțional al vieții și dorul meu de a deveni una cu acesta. Prin acestea, corpul meu este uneori cuprins de o vibrație foarte fină, care îl face să tremure. Un "cutremur interior" îmi străbate tot corpul. În acest moment corpul meu este mișcat de o forță interioară. Este pus în vibrație, într-un tremur pe care nu eu l-am provocat. Experimentez aceasta mai ales când vibrațiile Spiritului sunt concentrate de deschiderea unui întreg grup orientat către Spirit. Sunt profund mișcat.

Aceasta este etapa contactului ...

A doua stare de suflet: Sufletul care respiră – Pasul Legăturii

Inspiră – expiră – inspiră – expiră...

Nu-i așa? Respirația se întâmplă de la sine. Nu eu respir, ci Acela respiră. În unele limbi, cuvântul a respira se referă la ATMAN, eternul și adevăratul SINE (e.g. termenul german atmen), neschimbatul.

Este o realizare aproape șocantă: în timp ce inspir, inspir și respirația Spiritului – ca putere, ca inspirație, ca hrană vindecătoare. Ce face corpul automat, acum încerc să experimentez spiritual. Inspirație – expirație. Între ele există un scurt moment de neant. În acest spațiu ia naștere impulsul creativ pentru „expirație”, pentru realizarea concretă în viață. Acesta poate fi alcătuit din idei, încurajare și confort.

Sunt oare eu suficient de treaz ca să recunosc, să accept și să realizez aceste daruri? 

Acela respiră prin mine. Această legătură mă susține. Indiferent în ce fel se întâmplă „expirația”, conștientizarea – nu trebuie să fie „corectă”, nu poate fi niciodată perfectă. Este întotdeauna următorul pas pe calea conștiinței ... și atunci există deja o nouă inhalare, o corectare a conștiinței prin Acela, prin ATMAN.

Sufletul care respiră conștient se trezește pentru Spirit, experimentează conexiunea cu acesta, răspunde Spiritului – ATMAN, se vede pe sine în responsabilitate. (respons +abilitate = abilitatea de a da un răspuns)

A treia stare de suflet: Sufletul care se îmbracă – Pasul Dovezii

Când incub ceva, de exemplu când sunt bolnav, mă învelesc într-o pătură caldă. Ceva vrea să fie transpirat, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Căldura generată din interior creează un climat purificator. Ceea ce este întărit și încrustat poate fi astfel înmuiat, spart și poate căpăta o nouă formă. Spiritualul penetrează în mine într-o vibrație mai înaltă când mă deschid în mod conștient față de acesta. Se naște o căldură, mă pătrunde o energie înaltă, mai ales în timpul unei adunări spirituale mai lungi. Corpul meu însă reacționează împotriva ei, asemănător unei boli, căci vrea să-și mențină normalitatea. Rezistența se ridică și în psihicul meu. Egoul meu stă în cale. Intru în tensiune, căci spiritul dorește să aducă o transformare pe care corpul și egoul meu nu o doresc.

Știu că stările de criză ca aceasta țin de calea trezirii. Cuvântul criză înseamnă că trebuie să decid (kritein/greacă = a decide).

Mă întorc înăuntru, îmi îndrept atenția asupra a ceea ce se întâmplă în mine, încerc să mă predau impulsurilor spirituale în ciuda rezistențelor ce se ridică în mine. Simt cum terenul se pregătește pentru un nou tip de receptivitate. Învăluirea, conștientizarea mea a ceea ce se întâmplă, este un fel de dovadă. Conform înțelegerii noastre științifice actuale, o dovadă constă într-o colecție de fapte și date verificabile. Dar aici este vorba despre o dovadă a inimii, o realizare a înțelepciunii.

Transformarea mea începe în „camera interioară” a inimii, în care evoluează o nouă structură sufletească.

A patra stare de suflet: Sufletul care percepe – Pasul Percepției

În interiorul meu se dezvoltă noi antene perceptive. Dar nu este vorba despre vederea externă, nici despre auzul extern. Este vorba, ca să spunem așa, despre o simțire cu inima, a deveni conștient de ceea ce se întâmplă. Uneori simt că inima îmi bate odată cu ceva ce percep intens. Atunci știu imediat că am dat peste ceva esențial, adevărat.

Uneori, mă trezesc noaptea și experimentez o claritate cu privire la o sarcină sau o problemă, ceea ce este cu adevărat emoționant și puternic.

Pentru mine, perceperea cu noi antene senzoriale are de-a face și cu o atenție despre care se vorbește în Upanishade, în povestea celor două păsări așezate pe ramura unui copac: o pasăre mănâncă din fructele dulci ale copacului, cealaltă pasăre se uită doar fără să mănânce. Prima pasăre este un simbol al ființei active în viață, cealaltă este o imagine pentru noua conștiință care se trezește în interiorul meu. În aceasta, pur și simplu percep ceea ce este – sunt un martor tăcut.

Ambele perspective sunt necesare și se completează reciproc. Observarea atentă se întâmplă fără evaluare – fără judecată, se întâmplă din afara ceței acţiunii active. Dar cuvântul “în afară” poate fi înșelător. De fapt, este o percepție din unitate. În această pasăre mă aflu în unitatea vieții, în timp ce în cealaltă ies din această unitate și experimentez independența mea.

Acum mă pot lăsa luat de "pasărea unității", “Celălalt” în mine, care sunt de asemenea. Cu alți ochi privesc tot ce mă înconjoară. Spații ale unei relații sufletești se deschid între mine și tot ceea ce percep mai intens. Este foarte clar: fiecare ființă vie ajunge dincolo de ea însăși, nu este limitată, are aspecte sufletești, are o vibrație vie. În aceste vibrații ne pătrundem unii în alții.

(va continua în partea 2)


[1] Cei doi autori vorbesc ca unul singur „Eu“.

back to home pdf share