Vibrates

Totul vibrează - Partea 2

back to home pdf share

To Part 1

Partea I a acestui articol aborda viziunea ezoterismului asupra legilor vibrațiilor. Ce spune noua știință despre aceasta?

Câmpurile energetice sunt importante

Până acum, aceasta este o perspectivă pozitivă asupra legilor vibraționale. Ce spune știința modernă despre aceasta?

Cu aproximativ 75 de ani în urmă, fizicienii cuantici au recunoscut că, în esență, totul în univers era energie. Folosind tehnici moderne, se poate măsura aspectul electromagnetic al modelelor vibraționale unice ale multor lucruri din univers. Măsurătorile arată că fiecare dintre noi are propriul model vibrațional unic și, de asemenea, că există o relație între modelul nostru de frecvență și natura percepției noastre.

Știința modernă consideră energia și câmpurile energetice ca fiind mai importante decât materia; câmpurile nemărginite sunt considerate a fi elementul de bază al unui univers bazat pe energie. Materia și energia sunt doar două tipuri diferite de frecvențe vibraționale de energie. David Bohm(1) numește materia o conștiință condensată, conform formulei:

masă = energie = conștiință.

Pe baza principiului rezonanței armonice, se ajunge la o interacțiune logic coerentă între, de exemplu, celulele corpului și astfel se dovedește că, de fapt, este posibilă o organizare mult mai complexă decât se credea.

Gândiți-vă, de exemplu, la „memoria colectivă” aflată în câmpuri la toate nivelurile de complexitate, pe care Rupert Sheldrake(2) le-a descris în teoriile sale fascinantele despre câmpurile morfogenetice. Informațiile pot fi transferate nonlocal (fără contact direct) de la un organism la altul. Păsările, peștii, mamiferele știu pe unde să treacă peste pământ, celulele din corp știu ce au de făcut. Iar cum se poate face acest lucru, devine acum clar. Este în totalitate informație bazată pe vibrații.

Carl Jung(3) a vorbit și despre subconștientul colectiv, iar specialistul în studiul creierului, Karl Pribram(4), a concluzionat că amintirile sunt stocate într-un câmp la un nivel al realității dincolo de spațiu și timp. O paradigmă cu totul nouă, într-adevăr.

Dar care este influența pe care o au câmpurile energetice asupra fiziologiei noastre? Specialistul în biologie celulară, Bruce Lipton(5), arată cum câmpurile energetice au un efect de reglare puternic asupra corpului nostru fizic. Rețeaua celulară a corpului nostru fizic este de fapt un model complex de interferențe energetice, care este pătruns și înconjurat de organizarea câmpurilor energetice. În acest fel, frecvențele vibraționale pot schimba proprietățile fizice ale moleculelor. De exemplu, energia gândirii poate activa sau bloca funcția celulelor de a produce proteine ​​prin mecanismul interferenței constructive și distructive.

Biologii celulari pot măsura frecvențele moleculare unice ale substanțelor organice, cum ar fi ale celor patru aminoacizi ai ADN-ului. A devenit clar că toate celulele, țesuturile și organele sănătoase transmit un spectru de frecvență care diferă de al celulelor, țesuturilor și organelor bolnave corespunzătoare.

Prin urmare, fiecare persoană are propriul model unic de vibrații. Fiecare vibrație, fiecare frecvență specifică și înălțimea de undă (amplitudinea) creează forme sau modele specifice. Pe măsură ce frecvența și amplitudinea se schimbă, apar noi tipare; mai întâi vezi că apare haosul și apoi se formează o structură nouă, aparent stabilă și mult mai complexă.

Undele care interacționează între ele se pot anula reciproc, ceea ce se numește interferență distructivă, dar dacă undele se consolidează reciproc, aceasta se numește interferență constructivă. Doar acesta din urmă se poate menține, persistă ca formă și contribuie la supraviețuirea noastră.

Pe parcursul a zeci de ani, s-au făcut măsurători în câmpul electromagnetic din jurul corpului uman. ELF (frecvențele extrem de joase, 0-250 Hz) sunt implicate în procesele biologice și par a fi destul de constante pentru toți oamenii, în timp ce EHF (frecvențele extrem de înalte, până la 200 000 Hz) sunt extrem de variate; este semnătura noastră personală, iar amplitudinea frecvenței are legătură cu starea noastră de conștiință – iar acest lucru reiese clar din studiul de cercetare.

Frecvențele mai înalte par să coincidă cu o capacitate de percepție prin care pot fi observate alte niveluri ale realității, ca de exemplu de către mistici. Schimbarea focalizării ne schimbă calibrul frecvenței.

Starea de conștiință a unui individ poate fi citită din frecvențele vibraționale ale câmpului său de energie. Cu cât frecvența este mai mare, cu atât conștientizarea și percepția noastră sunt mai largi. Când informațiile, la care această persoană are acces, au esența înțelepciunii vechi, a marilor adevăruri și a cunoștinței spirituale, vibrațiile sale se află în zona cu cele mai înalte vibrații.

Pare să existe o legătură între frecvențele aurei noastre, frecvențele undelor creierului nostru, conștiința noastră și percepția noastră. Din ce în ce mai multe cercetări indică faptul că acest lucru este complet coordonat de inima noastră. Câmpul cardiac oferă un semnal de sincronizare pentru întregul corp.

Măsurătorile au arătat, de asemenea, că vibrațiile emoționale, cum ar fi furia, frustrarea, frica și nesiguranța sunt incompatibile cu modelul de frecvență vibrațională a inimii. Semnalele emise de inimă devin haotice, blocând anumite activități din creier. Undele incompatibile nu sunt în fază, așa că experimentăm o interferență distructivă și ne slăbim pe noi înșine. Iar acest lucru poate avea un efect fizic asupra noastră.

O scală a iubirii?

Prin urmare, cea mai importantă concluzie a acestei imagini este:

Iubirea și compasiunea, ca cea mai înaltă frecvență, sunt capabile să transforme frecvențele mai joase, cum ar fi, de exemplu, frica și furia. Dacă această informație devine o perspectivă comună, dacă din ce în ce mai mulți oameni conștientizează acest lucru și îi materializează consecințele, toate acestea vor aduce la schimbări enorme.

Psihiatrul și misticul David Hawkins(6) a conceput o scală a conștiinței de la 0 la 1000. Scala implică frecvențe vibraționale măsurabile, bazate pe teste musculare, ca niveluri de conștiință umană, ce par să concorde cu comportamentul uman, lucru determinat la mii de oameni.

consciouss-schale

Această schemă poate fi găsită pe internet sub numele de „scală a conștiinței”.

În partea de jos a scalei găsim numărul 20 ca vibrație a rușinii, 30 ca vibrație a vinovăției și trecând prin apatie și durere ajunge până la 100, vibrația fricii. Trece și de furie și mândrie până la 200, vibrația curajului. (Numerele de pe scală sunt arbitrare, cum este cazul gradelor Celsius, ce se referă la o interrelație reciprocă).

La 200 există un prim moment de cotitură, o schimbare de la un comportament distructiv și dăunător la un comportament constructiv și benefic. Un al doilea moment de cotitură este 500, vibrația iubirii. Toate vibrațiile sub 200 ne slăbesc, tot ceea ce depășește această frecvență ne consolidează.

Iubirea invinge

Iar acum se pare că, deși conștiința medie a oamenilor pe pământ vibrează sub 200 (în 2009, acest lucru a fost cazul la 78% dintre oameni), conștiința colectivă a umanității depășește 200! Cum s-a întâmplat acest lucru? Dawkins explică că acest lucru este cauzat de celălalt 22%, deoarece o persoană care vibrează la nivelul iubirii (500 pe această scală) oferă o contrapondere pentru 100.000 de persoane sub nivelul 200.

Scala crește logaritmic, ceea ce înseamnă că fiecare punct ulterior al scării înseamnă un salt uriaș ca forță. O persoană luminată, care realizează 600 sau 700 pe această scală, poate compensa între 10 și 70 de milioane de oameni! Așadar, există un interes puternic colectiv în dezvoltarea spirituală individuală a tuturor, spune Dawkins, pentru că atunci când un comportament distructiv începe să câștige, atunci se sfârșește cu umanitatea.

Se spune adesea, că umanitatea este pe punctul de a face un salt cuantic în conștiință, de la o conștiință direcționată pe ego la o conștiință centrată pe om, ghidată și purtată de Lumina Unității. Deoarece totul este legat de tot, suntem într-adevăr o singură umanitate - dar nu suntem încă uniți.

Tu însuți poți contribui la creșterea numărului nostru vibrator și, astfel, contribui la Legea Iubirii. Găsește conexiuni! Dezvoltă-ți un nou centru de interes.

Fă-ți timp pentru a merge ocazional în interiorul tău, lasă-ți inima să conducă într-un mod pe care capul trebuie să-l urmeze. Puterea Unității aduce gnoză, cunoașterea interioară a ființei tale. Conștiința ta individuală se va transforma într-o Tot-conștiință. Iar apoi, vei simți iubire pentru tot și toate.

Și atunci ai revenit în Unitatea despre care am vorbit la începutul acestui articol, sub acel cer înstelat din Sahara, doar că acum îl privești altfel. Cu siguranță, creația și umanitatea sunt una, da, șapte miliarde de stele - numărându-le și pe cele care încă mai pâlpâie și care, uneori, pălesc până aproape de stingere. Dar în curând, toate vor sclipi și vor radia în cea mai mare frecvență, în Iubire.

 

1. David Bohm: Întregul și ordinea implicită. Routledge, 1980

2. Rupert Sheldrake, Prezența trecutului: rezonanța morfică și obiceiurile naturii. Icon Books Ltd, 2011

3. Carl G. Jung, Fenomenologia spiritului în basme. Arhetipurile și inconștientul colectiv, 9 (partea 1), 207-254, 1948

4. Karl H. Pribram, Creierul și percepția: holonomie și structură în procesarea figurativă. Hillsdale, N.J: Lawrence Erlbaum Associates, 1991

5. Bruce H. Lipton, Biologia credinței. Hay House Inc, 2016

6. David R. Hawkins, Putere vs. forță: Determinanții ascunși ai comportamentului uman. Hay House Inc., 2014

back to home pdf share