Flowers

Ucenicul

back to home pdf share

Gravând pe piatra rezistentă, răbdător, timpul se scurge,

“Omule, cunoaște-te pe tine”, cu mâinile înțelepciunii sunt sculptate aceste cuvinte înțelepte.

În răbdare tăcută, ei cheamă suferințele iluzorii ale inimii,                         

Adevărata cunoaștere a sinelui se găsește în sufletul ce doare.

 

Totuși, omul ar înțelege steaua dimineții, extazul religios,

Cu voința de fier moartea ar stăpâni-o, domnitor aleternității.

Cu toate acestea, în timp ce vocea tăcută, strigă sărăcia omului

Și libertatea în inimă bate, întoarce-te de unde ai căzut. 

 

Oh, orbire zvârlită pe a lui cale, pentru a bâjbâi cu ochii făr’de vedere

Cu  patimă  devorând cea mai întunecată noapte,  lumina disprețuind,

Iar inima mistuită, cenușă a vieții rămasă în fața rugului fricii

Astfel, spre minte, el fuge înfricoșat, pentru a se ascunde de ceea ce este aproape.

 

În timp ce lumina răspândește o plictisitoare umbră de sine asupra sufletului,

Prin sacrificiu pentru el să moară, un sânge rece să încălzească.

Totuși, imaginea sărmanului om, falsificată de minciună,

Înflorirea prostiei o disprețuiește, iar înțelepciunea o respinge.

 

Către război, către război, păcatele fraților mei în sânge trebuie să le spăl,

Căci nu sunt eu judecătorul oamenilor, lumina lui Dumnezeu pe Pământ coborâtă?

O, prost al proștilor, nu ai citit cuvintele pe piatră,

“Omule, cunoaște-te pe tine”, nu erau vorbe pentru el, ci pentru tine.

back to home pdf share