the little prince

Micul Prinț – povestea întoarcerii - Partea 3

back to home pdf share

Către partea 2

Conversația dintre cele două personaje relevă înțelegerea reciprocă și acordul. Când Micul Prinț întreabă unde sunt oamenii, din moment ce te simți atât de singur în deșert, șarpele îi răspunde: “Ești, de asemenea, singur și printre oameni.” Nu există nimic de spus în acest sens, întrucât exact acest lucru a experimentat micuțul om la întâlnirea cu locuitorii asteroizilor pe care i-a vizitat. Se pare că șarpele nu afirmă doar un adevăr general, ci a luat cumva răspunsul de la vizitatorul particular. În timp ce șarpele se încolăci în jurul gleznei Micului Prinț, el constată – într-un mod destul de înfiorător – că acesta poate trimite pe oricine înapoi în Pământ prin atingerea sa (a colților săi). Dar omulețul plăpând este atât de pur, încât șarpele îi arată milă. Se oferă să-l ajute să se întoarcă pe planeta sa. Micul Prinț nu are nicio îndoială cu privire la natura acestui ajutor. O înțelegere completă este dezvăluită în timp ce ei stau la fel de tăcuți ca deșertul, deșertul Micului Prinț pâlpâind deasupra.

O „floare neînsemnată”, informează protagonistul, aceasta niciodată nu poate ști unde se găsesc oamenii: “Vântul îi plimbă. Ei nu au rădăcini, și astfel viața lor este foarte dificilă.” Niciun răspuns nu vine de la micul rătăcitor, el spune doar la revedere. El trebuie să se simtă ciudat să aibă rădăcini crescând spre cer.

El dă peste un drum care duce la o grădină plină cu trandafiri. Sunt cinci mii de flori acolo și toate la fel ca roza sa despre care credea că “nu mai este niciuna ca ea”, pe care o credea unică. Este neliniștit și izbucnește în lacrimi. Atunci apare vulpea. Nu este un accident că el ajunge chiar acolo, lângă trandafiri. Vulpea și trandafirii – în special trandafirul Micului Prinț – sunt legați împreună. Sunt conectați prin culoarea lor aprinsă, prin trăsăturile lor feminine și prin personalitate. În afara lor și a “ florii neînsemnate,” toate celelalte personaje din poveste sunt oameni sau ființe masculine. Viața și gândirea trandafirului și vulpea reprezintă necesitatea și dificultățile afilierii, și dorința de a fi îmblânzit și de a deveni complet. Pot fi tentați să-i manipuleze pe ceilalți sau să dea un spectacol pentru a-și atinge scopul. Aceste trucuri nu sunt necesare dacă cineva recunoaște și este capabil să controleze puterile magice din interior și le folosește în scopuri pure și nobile.

Când Micul Prinț întâlnește vulpea el aude doar un salut, dar nu vede pe nimeni. Se întoarce, dar încă nu poate vedea vulpea, numai când vocea îi spune “Sunt aici, sub măr.” Toate acestea prognozează că întâlnirea cu vulpea va întoarce, va schimba viața Micului Prinț și modul său de a gândi, și îl va conduce spre plenitudine (mărul).

Vulpea îi demonstrează și îl face să înțeleagă valoarea rozei sale și modul în care se poate conecta cu ea. Nu este de mirare că vulpea cunoaște toate acestea: ea reprezintă roza, tărâmul rozei interioare. Ea traduce parfumul rozei în cuvinte.

Înainte de a-i oferi un secret drept cadou, vulpea îl sfătuiește pe Micul Prinț să se întoarcă la cei cinci mii de trandafiri din grădină. Numărul cinci mii face trimitere la numărul cinci, pentagrama magică, care este simbolul ordinii divine și al renașterii. Proporțiile și structura rozei sunt de asemenea conectate cu numărul cinci.

Cuvintele Micului Prinț care vizează cei cinci mii de trandafiri par destul de dureroase. El nu și-a revenit din dezamăgirea cauzată de faptul că a sa “ca nimeni alta” valoare a rozei a fost (aparent) pusă la îndoială de către grădină. Cu toate acestea, discursul protagonistului nu este egoist, excluziv sau degradant, ci o laudă adusă unui Trandafir etern - unul dintre mulți, interior în loc de exterior: Roza inimii. Dacă el se poate conecta cu ea, toate rozele vor fi Una pentru el – și el va fi responsabil pentru toate acestea.

Abia după aceasta, Micul Prinț primește faimoasele cuvinte de inițiere ale vulpii:

“Doar cu inima se poate vedea cu adevărat; ceea ce este esențial este invizibil ochiului.”
“Este timpul pe care l-ai dedicat trandafirului tău, cel care face trandafirul tău atât de important.”
“Ești responsabil pentru trandafirul tău...”

Aici începe religio și, mai precis, faza Credinței.

CREDINȚA

După întâlnirea cu vulpea, Micul Prinț îi întâlnește pe cei doi oameni a căror ocupație și viziune asupra lumii este similară cu a celor care trăiesc pe asteroizi.

Primul este un operator de cale ferată. Din momentul în care a întâlnit vulpea, persepectiva și viața protagonistului s-au schimbat – merge pe noi “căi.” Zgomotul și „vuietele ca de tunet”, realizate de trenurile deviate de la o platformă la alta, sunt complet opusul golului și liniștii lente a deșertului. Destinația vehiculelor pare destul de zadarnică operatorului de cale ferată. Pentru el, sensul și puterea constă în capacitatea sa de a trimite trenurile pe diferite platforme. Sarcina sa mecanică seamănă cu cea a lampagiului – pare a fi echivalentul său pe Pământ. Operatorul de cale ferată oglindește și regele deoarece și el împărtășește o perlă de înțelepciune în legătură cu pasagerii: “Nimeni nu este mulțumit vreodată acolo unde este”. Aceste cuvinte trebuie să-l afecteze profund pe Micul Prinț, dar, potrivit poveștii, nu reacționează la ele. Zicerile și maximele care au valoare didactică pot proveni din surse neprevăzute, dacă cititorul este capabil să le observe și să le ia în seamă.

Celălalt personaj este un negustor care vinde pastile care pot potoli setea. Cu o pastilă se poate „salva” o oră care altfel ar fi fost cheltuită la băut. Vânzătorul acestui produs aparent util seamănă cu omul de afaceri și cu omul de știință întâlniți pe asteroizi.

Astfel, ultimele trei personaje aparent folositoare, întâlnite pe asteroizi, sunt evocate de acești doi indivizi pământești. A treia persoană pe care Micul Prinț o întâlnește pe Pământ este pilotul, care încearcă să-și repare motorul avionului în deșert, departe de toți ceilalți. El este cineva care merită timpul și prietenia protagonistului. Acest lucru este dovedit de faptul că atunci când Micul Prinț îi cere pilotului să-i deseneze o oaie, omul încearcă, dar îndeplinește dorința protagonistului doar la a patra încercare, atunci când folosește o tehnică neconvențională: el desenează o cutie, spunând că oaia este înăuntru. Aceasta este de fapt o lecție de învățat pentru bărbat: ca adult tipic, a căutat doar să se sustragă sarcinii, dar datorită Micului Prinț a trebuit să facă față decalajului dintre sinele său pur de copil și sinele său adult, concentrându-se asupra practicilor.

Prietenia dintre protagonist și pilot se adâncește; ei învață din ce în ce mai mult unul de la altul și despre celălalt. Au două lumi separate, dar rădăcinile lor sunt aceleași. Această bază comună iese din ce în ce mai mult la lumină și – în afară de câteva cazuri de nesăbuință, dezacord și furie – duce la înțelegere reciprocă și solidaritate.

Comportamentul lor, când pilotul rămâne fără aprovizionarea cu apă, este cel mai bun exemplu al faptului că provin din lumi diferite. De teama de a muri, pilotul îi dă o replică încrucișată micului prinț pe care, evident, nu îl afectează nevoile fizice de a mânca și a bea (dar somnul da). Protagonistul înțelege gravitatea (și valoarea învățăturii) situației, așa că pretinde că și lui îi este sete și sugerează găsirea unei fântâni. Ideea i se pare absurdă pilotului, dar, din moment ce el nu are un plan mai bun, pornesc împreună.  După ore întregi de rătăcire, cade noaptea. Personajele se așază să se odihnească sub cerul înstelat. Când pilotul întreabă dacă Micului Prinț îi este cu adevărat sete, micuțul om răspunde: “Apa poate fi bună, de asemenea, pentru inimă...”

Pilotul nu-l înțelege, dar se descoperă că există două tipuri de sete: una a trupului și una a sufletului. Cele două personaje sunt însetate în moduri diferite: au nevoie de o fântână care să le poată potoli pe amândouă. Sunt obosiți. Înainte ca Micul Prinț să adoarmă, el proclamă două gânduri importante:

“Stelele sunt frumoase, din cauza unei flori care nu poate fi văzută”.
“Ceea ce face deșertul frumos este că undeva ascunde o fântână.”

Două noțiuni analoage. Al doilea concept îl atinge pe pilot și el își exprimă acordul. În timp ce urmărește cu tandrețe fața prințului adormit – oglinda sufletului său – el înțelege că “ceea ce este cel mai important este invizibil ...”

El realizează și înțelege că ceea ce este diferit, ceea ce există la un nivel superior – ceea ce nu vine din această lume – este invizibil, dar strălucește prin vizibil și îl face mai frumos. În timp ce merge mai departe cu Micul Prinț adormit în brațe, găsește fântâna în zori – când se naște lumina. Aici începe faza Credinței pentru pilot și a Speranței pentru Micul Prinț.

Va continua în partea 4

back to home pdf share