The little prince

Micul Prinț – povestea întoarcerii - Partea 4

back to home pdf share

Către partea 3

SPERANȚA

Fântâna plină de viață, care pare a fi venit dintr-un sat de basm, este în contrast puternic cu deșertul Sahara. Cei doi scot apă din fântâna magică. Scripetele cântă și soarele pâlpâie în apa tremurândă din găleată – o fântână de lumină, o sursă de speranță izvorâtă din credință. „Sunt însetat după această apă” spune Micul Prinț și el este primul care bea. Apoi pilotul, de asemenea, își potolește setea. Protagonistul îi amintește de promisiunea sa de a desena o botniță pentru oaia sa, pentru a o împiedica astfel să mănânce trandafirul. Desenul este terminat – este incomplet, după cum se dovedește mai târziu – și pilotul simte că Micul Prinț are planuri secrete. El află că se apropie aniversarea sosirii protagonistului pe Pământ, ceea ce este o ocazie perfectă pentru el de a se întoarce la trandafirul său aflat pe asteroidul său, traversând deșertul. El va pleca în călătorie pornind de lângă fântână, așa că își petrece noaptea acolo.

A doua zi pilotul îl vede pe Micul Prinț așezat deasupra vechiului zid de piatră (diviziunea dintre speranță și iubire) lângă fântână, vorbind cu un șarpe veninos – pe care l-a întâlnit la sosirea pe Pământ. Întoarcerea lui acasă este posibilă doar cu ajutorul ambiguu al șarpelui. Este un calvar teribil: el trebuie să moară („Voi arăta de parcă aș suferiVoi arăta puțin ca și cum aș muri”) de mușcătura veninoasă de șarpe. Pilotul nu poate opri planul Micului Prinț. El, de asemenea, se pregătește să plece acasă, deoarece a reușit să repare motorul avionului (sincronicitate).

Doctrinele tradiției esoterice au proclamat dintotdeauna știința “morții de aur” și a ideii de “ a muri față de viață” explicând aceasta ca momentul când un individ lasă în urmă, își ucide sinele pământean și se desparte de poverile și lanțurile sale lumești. “Nu pot căra acest corp cu mineEste prea greu spune Micul Prinț. Moartea fizică este doar o analogie pentru „moartea” pământescului din noi, dar cele două pot coincide. Aici povestea Micului Prinț se potrivește cu descrierile Evangheliilor în legătură cu Misterul de pe Golgota. Textele oferă o descriere îngrozitoare a răstignirii și spaima îmbibată de sânge care ducea spre ea. Trebuie să coborâm cât mai adânc pentru a face ca învierea magnifică să fie cât mai completă și cathartică.

Ultimele cuvinte ale Micului Prinț subliniază responsabilitatea sa față de trandafirul său. Apoi șarpele de culoarea soarelui – ca un fulger galben – îi oferă veninul vindecător micuțului om ce căuta să lase Pământul în urmă și să plece acasă. Din moment ce pentru Micul Prinț, datorită inocenței și purității sale, mușcătura de șarpe este un sărut iubitor (conform lui Mikhail Naimy), șarpele joacă un rol similar cu al lui Iuda (după cum indică și numele) cu sărutul său în Misterul Golgotei. Fără acesta, învierea mistică nu ar putea fi terminată.

Micul Prinț nu doar merge acasă pe asteroidul său, ci intră pe tărâmul Iubirii.

IUBIREA

Ani după aceste evenimente, pilotul aflându-se acasă spune că: „Dar știu că s-a întors pe planeta sa, pentru că nu i-am găsit trupul în zori. Nu era un corp atât de greu ...”

Când întunericul (frica, îndoiala, ceața) dispar și soarele strălucește peste o Nouă Zi în deșert – scena morții vieții – se repetă minunea Evangheliilor: corpul celor înviați dispare de pe Pământ. Odată dintr-o peșteră, acum din deșert noaptea. Acesta este un semn al transfigurării, al “a muri pentru viață.”

Oaia desenată de Micul Prinț are un rol enigmatic în poveste. Când protagonistul îl întâlnește pe pilot la apus, îl trezește cu această cerere: „Dacă voiești, te rog ‒ desenează-mi o oaie!” Cererea uimitoare venită într-un loc și un moment neașteptat ,de la o creatură surprinzătoare, este un apel de trezie pentru omul adormit. Îl scoate din vis, din gândurile sale, din problemele „preferate” și îi oferă o nouă perspectivă.

Oaia “închisă în” sau ascunzându-se într-o cutie este însuși Micul Prinț – astfel nu este de mirare că acesta este desenul care îi place – căci oaia este cel mai vechi și mai proeminent simbol al lui Iisus Christos (mielul lui Dumnezeu). Ca animal îmblânzit, nevinovat, este oferit drept sacrificiu în credința Vechiului Testament, la fel cum Iisus Christos este oferit în miracolul Învierii. Micul Prinț, la rândul său, face sacrificii pentru trandafirul său, care este ascuns în interiorul său la fel ca metafora oii în cutie. Această floare magică captivă în corpul său este inima rozei și roza inimii – Roza.

Dar de ce este îngrijorat Micul Prinț că oaia va mânca trandafirul la întoarcerea acasă? O altă frică – îndoială – se alătură acesteia, provenind de la pilot în epilogul poveștii. Își dă seama că a uitat să adauge botnița oii atunci când a desenat-o (lipsa de atenție și conștientizare), prin urmare este inutil: dacă Micul Prinț uită să-și închidă trandafirul sub globul de sticlă, oaia îl poate mânca într-o secundă. Oaia este, de asemenea, un simbol dublu în acest sens: este un animal îmblânzit, dar dinții săi reprezintă o amenințare pentru plantele comestibile, chiar și pentru cele cu spini. În timp ce rătăcea în deșert, Micul Prinț – precum un “miel” – se temea că s-ar putea certa din nou cu trandafirul său, motiv pentru care a cerut desenul ca scut protector. Nu ar fi avut cum să știe ce rezultate va aduce sacrificiul său de sine – ce schimbări va aduce faza Iubirii. La întoarcerea din deșert, pilotul nu a trecut de faza Credinței, ceea ce înseamnă că uneori cade din nou în necredință. Uneori se gândește la problema botniței oii cu optimism, uneori cu disperare. El pune întrebarea, care este critică pentru mulți, pe baza stării sale de spirit:

Privește către cer. Întreabă-teeste da sau nuOare oaia a mâncat floarea? Și vei vedea cum se schimbă totul ...

Și astfel povestea neterminată a Micului Prinț ne lasă să privim în sus la cerul din noi înșine, fără să ne părăsească niciodată și să ne oblige să medităm asupra ei. În acest sens, este asemănătoare formulelor de încheiere ale povestirilor care îi îndeamnă pe cititori sau ascultători să folosească mesajul poveștii în viața lor – intern, nu extern.

Există o deficiență logică în poveste în ceea ce privește pericolul inutilității botniței oii. Chiar dacă ar funcționa, ar depinde în continuare de conștiința Micului Prinț să o pună oii pe timp de noapte. Dacă uită, oaia va putea mânca trandafirul. Dacă Micul Prinț își dă seama că botnița nu este de niciun folos, va depinde de asemenea de conștientizarea sa dacă uită să-și protejeze trandafirul sub globul de sticlă sau nu. Oricum ar fi, conștientizarea sa este crucială. Cu atât mai mult cu cât el este, de fapt, oaia.

Așa cum el este trandafirul, de asemenea.

flower

 

 

 

Image:   Éva Budaházy

 

 

Trebuie să crezi în revelație,

ca unul care nu știe și nu are experiențe,

mai întâi trebuie să crezi, pentru a cunoaște și a experimenta. (...)

Unde nu există nicio reacție, acțiunea se oprește inevitabil. (...)

Dar cu cât avem mai multă credință, cu atât vin mai multe revelații,

sau adevăruri, ascunse în întuneric, care acum se desfășoară

și nu pot înflori decât prin încrederea noastră.

 

- Karl von Eckartshausen

 

                                                                                                                                                      

                                    

 

 

back to home pdf share